49 de liberali s-au înscris pe listă pentru europarlamentare. Antonescu, Blaga, Gorghiu, printre ei
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că 49 de liberali şi-au depus candidatura pentru a figura pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare, printre care şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
"S-a încheiat procesul de depunere a candidaturilor, s-au înscris 49 de candidaţi în cursa pentru a obţine loc pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Pe lângă candidaţii care sunt cunoscuţi deja, Crin Antonescu, Vasile Blaga, Alina Gorghiu, şi-a depus candidatura Mircea Hava şi mă bucur că primarul municipiului Alba Iulia, municipiul unirii în anul Centenarului, a luat această decizie de a candida la Parlamentul European şi sunt convins că va reprezenta România cu cinste acolo.
Şi-au depus candidatura şi Siegfried Mureşan, Daniel Buda, Dan Motreanu, primarul Ghiţă Falcă, Marian-Jean Marinescu, Cristian Buşoi. Avem nişte criterii de evaluare a candidaturilor pe care le vom aplica", a spus Orban la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
El a menţionat, de asemenea, că deocamdată nu şi-a depus candidatura, iar când va lua o decizie în acest sens va anunţa. Orban a afirmat că preşedintele partidului poate fi pus pe listă şi după ce a expirat termenul limită pentru depunerea candidaturilor, pentru că există o astfel de prevedere în hotărârea Consiliului Naţional.
Dosarul candidaţilor trebuie să cuprindă, pe lângă CV, şi un proiect privind activitatea din cadrul Parlamentului. Candidaţii PNL trebuie să reprezinte o euroregiune de dezvoltare şi să beneficieze de sprijinul a jumătate plus una dintre filialele din regiunea de dezvoltare, iar fiecare euroregiune va avea câte patru candidaţi plus unul supleant.
Pe lista criteriilor de evaluare se află experienţa politică, experienţa administrativă şi profesională, experienţa în relaţiile internaţionale şi calitatea proiectului depus pentru candidatură. Candidaturile se depun la Secretariatul General, până pe data de 30 septembrie 2018.
Un aspect esenţial în ceea ce priveşte ajungerea pe listă, eventual pentru loc foarte bun, îl stă regiunea pe care o vei reprezenta liberalul pretendent pentru un loc în Parlamentul European. „Se va ţine cont de rezultatele la ultimele locale şi europarlamentare.