MENIU

PNL București: "Gabriela Firea are probleme cu transparența decizională!"

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a anunţat joi depunerea a două plângeri prealabile la Primăria Capitalei, prin care solicită completarea hotărârii de Consiliu general care vizează ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar şi anularea hotărârii privind reabilitarea peisagistică a Parcului Cişmigiu, deoarece nu a fost respectată transparenţa decizională.

Astfel, în ce priveşte hotărârea de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, liderul PNL a opinat că proiectul a fost insuficient pregătit şi "prezintă toate indiciile unor potenţiale abuzuri în modul în care Poliţia va interpreta situaţiile legate de parcarea neregulamentară".

"Conducerea PNL Bucureşti a hotărât să depună o plângere prealabilă (...) ca să se completeze hotărârea de consiliu cu acele prevederi din care să rezulte modul efectiv în care se va aplica ridicarea autoturismelor din zona centrală, cine va face acest lucru. În opinia noastră, proiectul este incomplet sub aspectul reglementării actorilor care se implică în această chestiune. Simpla implicare a Poliţiei locale nu este suficientă pentru stabilirea contravenţiei în situaţiile apreciate ca obstrucţionând traficul în zona centrală, coroborat cu faptul că hotărârea de consiliu nu prevede o situaţie alternativă, de tipul aplicarea unei contravenţii, fără ridicarea maşinii", a arătat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Bucureşti.

Violeta Alexandru a atras atenţia asupra faptului că Primăria "nu a amenajat nicio parcare publică, sub mandatul doamnei Gabriela Firea, din cele 26 de locaţii" pentru care erau prevăzute proiecte în acest sens. Ea a menţionat că în cadrul plângerii prealabile avocaţii PNL au argumentat care "sunt punctele care ar trebui revizuite, completate, modificate" în hotărârea de consiliu.

Avocatul Daniela Chiriac a subliniat că hotărârea CGMB nu a fost precedată de un studiu de impact. Ea a menţionat că, deşi proiectul a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei, Municipalitatea nu a motivat de ce nu a ţinut cont de cele peste 100 de obiecţii transmise de cetăţeni.

"Sunt două decizii date: una de Curtea Supremă şi o decizie în recursul în interesul legii, din 2015. Decizia în recursul în interesul legii spune aşa: autoritatea publică nu are competenţa de a reglementa în această materie. Nu are competenţa de a dispune ridicarea autovehiculelor decât Poliţia Rutieră. Raportându-ne la aceste două hotărâri judecătoreşti, care au stabilit cine poate să dispună ridicarea, raportându-ne şi la ordonanţa 195 care priveşte Codul rutier, normele metodologice, ordonanţa 2 şi alte legi în vigoare, nu poate să aplice o dispoziţie de ridicare a autovehiculelor decât Poliţia Rutieră, din punctul nostru de vedere", a spus ea.

În ce priveşte reabilitarea reabilitarea peisagistică a Parcului Cişmigiu, Violeta Alexandru a criticat faptul că la momentul adoptării hotărârii aceasta "nu a fost clară" şi nu s-au furnizat informaţii în baza cărora un consilier local să poată vota în cunoştinţă de cauză.

"Atrag atenţia asupra faptului că proiectele trebuie să fie însoţite de prezentarea detaliată a modului în care se vor cheltui aceşti bani. Nu poţi să ceri unui consilier general să îţi adopte un proiect de hotărâre despre care nu spui nimic: ce face cu banii cu respectivi, când, cine se ocupă, cum se va desfăşura proiectul. Prin urmare, sancţionând modul în care, probabil intenţionat, echipa primăriei nu oferă informaţii detaliate decidenţilor în vederea exercitării mandatului, am luat decizia de a ataca în contencios acest proiect, prin parcurgerea paşilor prevăzuţi de Codul administrativ, în esenţă prin depunerea unei plângeri prealabile", a spus ea.

Avocatul Daniela Chiriac a apreciat la rândul său că prin acest proiect s-a încălcat transparenţa decizională.

"Practic, nu a fost publicat acest proiect pe site, nu a fost adus în atenţia publicului, motiv pentru care, din punctul acesta de vedere, s-a încălcat procedura prealabilă adoptării unei hotărâri de Consiliu General. Nu s-a arătat care sunt motivele de necesitate şi de oportunitate. De ce trebuie să creştem numărul de terase? De ce trebuie să desfiinţăm anumite locuri de joacă? Să desfiinţăm locurile amenajate pentru câini? De ce trebuie să mărim suprafaţa aleilor şi de ce trebuie să toaletăm şi tăiem peste 60 de arbori? Din acest punct de vedere, hotărârea este nelegală şi noi am acţionat în consecinţă. Noi am făcut plângere prealabilă, aşteptăm răspunsul şi după ce vom primi un răspuns vom merge în contencios administrativ pentru a cere instanţei de judecată să anuleze această hotărâre", a spus Daniela Chiriac. 

Mai multe articole despre:
PNL Bucureşti Gabriela Firea