Petrache: Potrivit PSD, USL are o datorie de un milion de lei din campania din 2012
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, luni, că social-democraţii i-au transmis că USL are de achitat o datorie în valoare de un milion de lei reprezentând cheltuieli făcute în campania din 2012 la nivel central şi local, el spunând că liberalii vor verifica dacă cifra este reală.
"Am primit din partea secretarului general al PSD (Andrei Dolineaschi, n.r.) o înştiinţare prin care ne anunţă că nu participă la această întâlnire (medierea dintre PSD, PNL şi PC pentru desfiinţarea USL, n.r.) pentru că nu am lămurit problemele patrimoniale, e vorba de datoriile care sunt, de bilanţul contabil pe 2013. Dar tocmai ăsta era rostul întâlnirii, să lămurim toate câte sunt între noi şi PSD şi noi şi PC', a precizat Petrache, potrivit mediafax.ro.
Întrebat la cât se ridică datoria de care vorbeşte şi ce reprezintă aceasta, Petrache a menţionat: "Din ce ne-au spus dumnealor, la un milion lei. E vorba de cheltuielile făcute de USL în campania din 2012 în ţară la nivel central şi local".
El a arătat că în aceste condiţii, PNL propune PSD şi PC o nouă întâlnire, în care să se discute pe marginea acestei datorii şi să se ajungă la o înţelegere amiabilă.