Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile parlamentare - Proiect trecut de comisii
Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu pot candida la alegerile parlamentare, dacă nu a intervenit o reabilitare, amnistie sau dezincriminarea faptei, prevede o propunere legislativă adoptată marţi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Deputaţii din Comisia juridică au votat astfel, cu o abţinere, pentru raport de adoptare în cazul propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Proiectul de lege modifică articolul 52, alineatul 14 din Legea nr. 208/2015 în sensul stabilirii interdicţiei de a candida la alegerile parlamentare pentru persoanele care până la data candidaturii au suferit condamnări penale definitive, a precizat preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol.
Potrivit unui amendament adoptat de comisie, "nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea".
Deputaţii jurişti au pus în consens proiectul de lege cu o decizie a Curţii Constituţionale.
"În lumina deciziei Curţii Constituţionale, care a găsit ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001 şi care astfel interzice persoanelor condamnate definitiv să facă parte din Guvernul României, este imperios necesar ca legislaţia română să aibă astfel de prevederi şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a candida la funcţiile de senator şi deputat în Parlamentul României. (...) Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei", a argumentat în expunerea de motive senatoarea PNL Alina Gorghiu, iniţiator al actului normativ.
Proiectul urmează să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, cu raport comun şi din partea Comisiei de administraţie.