MENIU

Dragnea anunță elaborarea unei noi legi a pensiilor militare "în cel mai scurt timp"

Dragnea, întâlnire cu militarii. Anunță elaborarea unei noi legi a pensiilor "în cel mai scurt timp"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, că s-a stabilit un grup de lucru care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare, în cel mai scurt timp. Anunţul a fost făcut după întâlnirea cu reprezentanţi ai asociaţiilor militarilor în retragere şi în rezervă, potrivit unui comunicat.

În cadrul întâlnirii, a fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieşit la pensie în ani diferiţi, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi.

"Situaţia este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp", se mai arată în comunicat.

La întâlnirea președintelui Camerei Deputaților cu reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere au mai participat: ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaţilor, Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Comisiei pentru apărare a Senatului, Mihai Fifor şi chestorul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea pensii militari