Orban crede că social-democraţii "îi mint pe români" că doresc eliminarea pensiilor speciale
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că social-democraţii "îi mint pe români" că doresc eliminarea pensiilor speciale, arătând că în cazul în care va exista o sesiune extraordinară a Parlamentului, va solicita introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului PNL privind desfiinţarea acestor pensii.
"Inventatorii pensiilor speciale sunt aceşti demagogi pesedişti, care probabil când s-au uitat în sondaje şi au văzut că aproape 90% din populaţia României este împotriva pensiei speciale şi după ce ei au fost inventatorii şi promotorii pensiilor speciale, acum îi mint iar pe români că vor să taie pensiile speciale", a spus Orban, după ce a participat la evenimentul dedicat Zilei Culturii Naţionale organizat la Ateneu.
El a afirmat că proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară este cel iniţiat de PNL, indicând că liberalii în mod consecvent nu au susţinut pensiile speciale, ci doar pe cele de serviciu pentru militari.
"Nu mă interesează demagogia lor. În ce ne priveşte pe noi, cu siguranţă, dacă va exista sesiune parlamentară extraordinară, vom cere introducea pe ordinea de zi a plenului a proiectului de lege iniţiat de PNL referitor la desfiinţarea mai multor categorii de pensii speciale şi vom vedea atunci ce face PSD", a adăugat Ludovic Orban.