MENIU

O nouă OUG controversată: Guvernul preia controlul primăriilor cu probleme

Guvernul a decis, printr-o OUG adoptată, miercuri, în ședință, să preia controlul primăriilor unde ar fi trebuit organizate alegeri parțiale. Concret, prefectul, care se află în subordinea Guvernului, va prelua atribuțiile primarului sau ale consiliului local.

"Este cea mai proastă soluție pe care a găsit-o Guvernul Ponta. Se încalcă un principiu al democrației. Articolul din Ordonanță este neconstituțional. Multe proiecte nu vor fi duse la îndeplinire. Totul se întâmplă pentru că Guvernul Ponta nu a vrut să organizeze alegeri locale, pentru că multe primării și consilii locale le-ar fi pierdut. Victor Ponta nu mai are nimic cu guvernarea", a declarat fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, sunt eliminate organele care trebuie să reprezinte comunitatea locală. 

"Sunt și incompatibilități privind exercitarea unor funcții. Nu se poate ca o persoană să decidă și tot ea să execute", a mai punctat Ialomițianu.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Mai multe articole despre:
guvern OUG