MENIU

O nouă moţiune simplă depusă de PNL. Ce ministru este vizat?

PNL a depus, miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Energie, a anunţat în plen deputatul Virgil Popescu.

Moţiunea simplă pe energie va fi dezbătută luni, 15 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final va fi marţi, 16 aprilie.

"Grupul PNL anunţă depunerea moţiunii simple contra ministrului Energiei, Anton Anton, - 'SOS sectorul energetic - PSD şi ALDE duc România în beznă'. Moţiunea este semnată de un număr de 68 de parlamentari ai PNL. Tema este de actualitate - suntem foarte îngrijoraţi de creşterea preţului la energie electrică şi gaze, de faptul că nu avem o strategie energetică naţională aprobată până acum, o tot discutăm de cinci ani de zile, de faptul că securitatea energetică a României este pusă în pericol, de faptul că suntem marginalizaţi în Europa şi de faptul că nu încurajăm consumul de gaze naturale, nici până la această oră o hotărâre de Guvern care trebuia aprobată din 17 septembrie nu este publicată în Monitorul Oficial", a declarat în plenul Camerei Deputaţilor liberalul Virgil Popescu.

Moţiunea este susţinută şi de deputaţii PMP.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
PNL moţiune Anton Anton ministrul Energiei