MENIU

Nicolicea, către presă, în ziua interdicțiilor din Parlament: ”Stați aici tolăniți ca la autogară!”

Eugen Nicolicea a avut o reacție fără precedent la adresa presei, după ce jurnaliștii l-au întrebat de ce sunt atât de multe restricții pe hol, inclusiv pentru presă.

”Dumneavoastră stați aici tolăniți ca la autogară. Aveți toate facilitățile jos, la P(n.r. un etaj inferior)”, a spus Nicolicea presei înainte să intre în plen.

Eugen Nicolicea a mai declarat că aceste restricții sunt pentru toată lumea, ca să nu mai existe scandal și proteste în Parlament, ca săptămâna trecută. 

Întrebat de ce aceste măsuri vizează şi presa, Nicolicea a replicat: “Păi nu vă vizează pe dumneavoastră, vizează absolut pe toată lumea, ca să nu se mai întâmple. Altădată, pe viitor, aveţi griă de comportament. (…) Deci aceasta este o atitudine eronată. Aveţi dumneavoastră jos la P (etaj – n.r.) toate dotările. Există sala presei, aveţi tot ce vă trebuie acolo? Şi dumneavostră staţi tolăniţi aici ca la autogară”.

Potrivit unor surse, ar urma să fie votată în Biroul Permanent și o propunere a lui Eugen Nicolicea, prin care să fie modificat regulamentul din Parlament, inclusiv pentru parlamentari: Claudiu Năsui, deputat USR, a postat pe pagina sa de Facebook propunerea pe care o are Nicolicea:

”Noutăți din ședința biroului permanent.

PSD vrea să ne scoată fizic din sală! Priviți ce a pus domnul Eugen Nicolicea pe ordinea de zi de azi.

Deputații să poată fi înlăturați fizic de către forțele de ordine din plenul parlamentului.”

Astăzi, în ziua moţiunii, PSD-ALDE a luat măsuri extraordinare! Un lift din Parlament este dedicat exclusiv parlamentarilor, mai exact, cel care este lângă biroul lui Dragnea și care este cel mai aproape de plen. Inițial, erau două lifturi care erau destinate doar parlamentarilor, dar în urma sesizării presei, reprezentanții din staff-ul de comunicare  al Camerei Deputaților a precizat că a fost o eroare: „Cineva a făcut un exces de zel și a pus acel afiș și pe celalalt lift”, au spus aceștia. Totodată, presa este îngrădită de un țarc, în zona accesului în plen. Mai mult, presa poate trece de la Cameră la Senat doar pe baza acreditării de la Senat. Până acum, nu era această problemă. 

Măsuri fără precedent în Parlament: Presa, în țarc. Un lift exclusiv pentru parlamentari. FOTO

Mai multe articole despre:
Eugen Nicolicea stati tolaniti ca la autogara