Nicolae Ciucă, vizită în Bulgaria - Eforturi pentru a asigura necesarul în plan energetic, pentru reducerea dependenței de gazul rusesc
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă va efectua sâmbătă, 1 octombrie, o vizită în Bulgaria, cu prilejul evenimentului de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia-Bulgaria, la care vor mai participa lideri regionali și europeni, respectiv reprezentanți ai companiilor operatoare în sectorul energetic din statele direct interesate în proiect.
„Inaugurarea Interconectorului Grecia-Bulgaria este un moment pe care îl așteptăm cu mult interes și speranță și care va deschide o etapă importantă în eforturile pe care le facem împreună la nivel european pentru a ne asigura necesarul în plan energetic, reducând, în același timp, dependența de gazul rusesc. Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector reprezintă o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României și altor state aflate pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP)”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În marja vizitei pe care o efectuează la Sofia, premierul Nicolae Ionel-Ciucă are programate întrevederi cu gazdele bulgare, președintele Republicii Bulgare Rumen Radev și cu premierul bulgar interimar, Galab Donev, precum și cu oficiali din alte țări invitați la eveniment, între care președintele Azerbaidjan, Ilham Aliyev, și premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis.
Din delegația oficială care îl însoțește la Sofia pe premierul Nicolae-Ionel Ciucă fac parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general SNTGN Transgaz S.A., Ion Sterian, directorul general al SNGN Romgaz S.A., Răzvan Popescu, și directorul adjunct al SNGN Romgaz S.A., Aristotel Jude.