MRU, despre Gabriela Firea: JENANT! Persoană neavenită din punct de vedere profesional
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la JOCURI DE PUTERE că a fost jenant ca Gabriela Firea să spună public că ambasadorii desemnați de Băsescu au fost responsabili de incidentele de la votul din diaspora. Acesta a mai susținut că Firea este neavenită din punct de vedere profesional să se pronunțe pe un asemenea subiect.
”Mi se pare jenant de data aceasta pentru funcționarii din MAE, ca purtătorul de cuvânt al PSD, și aici îl invoc și pe domnul Geoană, care cred că este într-o voce cu mine, ca doamna Firea să iasă public si să spuna că o parte din ambasadorii din statele implicate în incidentele de peste hotare, sunt vinovati de incidente pentru că decretele lor de numire au fost semnate de președintele în exercițiu, Traian Băsescu. Ceea ce este absolut jenant. Este un proces de intenție absolut jenant, vine de la o persoana neavenită, din punct de vedere profesional să se exprime pe așa ceva iar tacerea domnului Corlatean a fost de două ori mai neplăcută”, a spus Ungureanu.
Anterior, acesta a mai spus că dacă era Mircea Geoană ministru de Externe, nu ar fi avut loc incidentele de la votul din diaspora: ”Încep cu o explicatie pe care v-o dau si vreau să vă spun că spun că dacă ministrul de extrene ar fi fost Mircea Geoană, asta nu s-ar fi intamplat. Am avut curizitatea să aflu care au fost greșelile de la vot.(...)Celebrele formulare, la Paris in 2009, au fost distribuite de angajați ai Direcției Consulare înainte de vot. Dura apoi, cam 15 secunde pana la confruntarea actelor și validarea votului. De data aceasta, la votul de pe 2 noiembrie, au fost date în sală”.