MENIU

Ministrul Finanțelor, anunț despre salariile angajaților de la Primăria Capitalei

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu scrie pe Facebook despre ”Gabriela si dramoletele ei”, afirmând că primarul Capitalei Gabriela Firea are banii pentru salarii in conturile primăriei încă de joi, în replică la acuzaţiile acesteia conform cărora Ministerul Finanţelor nu a virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Capitalei şi ai instituţiilor din subordine.

Florin Cîţu o acuză pe Gabriela Firea că minte, că a furat startul campaniei electorale şi că manipulează bucureştenii.

”Gabriela Firea iar a furat … startul pentru campania electorală. Însă în premieră pentru bucureşteni îi manipulează şi se foloseşte de ei. Este momentul ca TOŢI bucureştenii să afle adevărul în legătură cu minciuna pe care a aruncat-o ieri în spaţiul public. Mai ales cei care nu o vor mai vota.

Adevărul este simplu şi doar unul. Gabriela Firea are banii pentru salarii în conturile primăriei încă de ieri. De ce i-a minţit şi i-a speriat pe bucureşteni, ar trebui să explice astăzi”, a scris Cîțu în postarea intitulată ”Gabriela şi dramoletele ei”.

Firea acuză Ministerul Finanțelor că nu a virat banii pentru salariile angajaților din Primăria Capitalei