MENIU

Matache, noul ministru al Transporturilor. Care sunt priorităţile mandatului său

Matache, noul ministru al Transporturilor. Care sunt priorităţile mandatului său / Foto: presidency.ro

Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, a declarat, vineri, la finalul ceremoniei de învestire de la Palatul Cotroceni, că printre prioritățile mandatului său se numără continuarea investițiilor începute și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene în domeniu.

"Prioritățile sunt continuarea investițiilor începute, implementarea Master Planului, care a fost aprobat săptămâna trecută, odată cu semnarea Programului Operațional Infrastructură Mare. De asemenea, creșterea absorbției pentru că, din păcate, știm cu toții, situația nu e foarte roz, absorbția este destul de scăzută. În momentul ăsta, una dintre prioritățile importante ale ministerului este creșterea absorbției. De asemenea, reducerea arieratelor la companiile care au activitate", a spus Matache.

El a precizat că după depunerea jurământului de învestitură a fost felicitat de președintele Klaus Iohannis.

Noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, a depus vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură.

La ceremonie au participat vicepremierul Gabriel Oprea, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consilieri prezidențiali și membri ai Cabinetului, scrie AGERPRES. Nu au fost prezenți la depunerea jurământului de învestitură premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.