Marile probleme ale României, în viziunea viitorului ambasador al SUA la București
România are două mari probleme: corupţia şi infrastructura. O spune Hans Klemm, ambasadorul nominalizat al Statelor Unite pentru postul de la Bucureşti. Diplomatul a fost audiat ieri în Comisia de Politică Externă a Senatului american. În faţa senatorilor, Klemm a vorbit despre România ca despre "un prieten şi un partener strategic".
Ambasadorul nominalizat al SUA la București, Hans Klemm, a fost audiat în Comisia de Politică Externă a Senatului american, unde a vorbit despre mandatul său și despre problemele pe care le întrevede în România.
"Dacă voi fi confirmat în funcţie, mă angajez să promovez interesele Statelor Unite şi să protejez cetăţenii americani, precum şi să consolidez relaţiile cu aliatul nostru excelent şi cu partenerul nostru România. România a depus eforturi importante şi serioase pentru eliminarea corupţiei la nivel înalt şi pentru a îmbunătăţi aplicarea principiilor statului de drept. După cum afirma vicepreşedintele Joseph Biden în cursul vizitei efectuate anul trecut în Romania, corupţia reprezintă un pericol evident şi activ pentru securitatea naţională a unui stat. Pentru combaterea corupţiei, un flagel care afectează vieţile tuturor cetăţenilor, România a construit instituţii independente puternice, zeci de oficiali de la nivel central şi local au fost investigaţi, inculpaţi şi condamnaţi. Dacă voi fi confirmat în funcţie, mă angajez să dublăm susţinerea acordată instituţiilor anticorupţie din Romania şi societăţii civile, pentru a consolida principiile statului de drept", a spus Klemm.
"Ţara are mare potenţial, este una dintre cele mai rapide în dezvoltare din UE, are o datorie mică, este fiscal viabilă şi are o populaţie educată. Există o prezenţă substanţială a investiţiilor americane în România, mai ales în sectoare precum energie, IT, manufactură. Există încă oportunitate pentru firmele americane să îşi crească prezenţa în România, să crească exporturile către România, pentru a sprijini locurile de muncă americane. Creşterea prezenţei şi a investiţiilor americane întâmpină două impedimente – unul este corupţia, România are încă probleme serioase cu corupţia, este poziţionată la coada clasamentului din UE în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. Corupţia afectează investiţiile. Iar cealălalt este infrastructura", a mai spus Hans Klemm.
RON JOHNSON, un senator republican, i-a sugerat viitorului ambasador să o susține pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
"Când am fost în România am întâlnit o femeie incredibil de curajoasă, Laura Kovesi. Ca viitor ambasador sperăm că vă veţi asigura că va fi în continuare sprijinită de guvern.
Hans G. Klemm a fost nominalizat, pe 25 martie, de preşedintele american, Barack Obama, în funcţia de ambasador în România. Deşi a ocupat mai multe posturi în străinătate, ca diplomat, Klemm a mai fost ambasador doar în Timorul de Est. Ultimul ambasador american în ţara noastră a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul pe 14 decembrie 2012.