Maria Grapini, după eșecul Schengen: Lipsa de argumente a Austriei îi dă posibilitatea Comisiei Europene să recurgă la sancțiuni
Europarlamentarul Maria Grapini a reacționat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, după respingerea cererii de admitere a României în Spațiul Schengen.
„Responsabilitatea este partajată, mă refer la responsabilitatea politicienilor români și a instituțiilor uropene. De ce? Votul negativ al Austriei l-a dat împotriva unui regulament votat de comisari, de Consiliul Comisarilor și votat de Parlamentul European. Așadar, a dinamitat două instituții europene care, după toate procedurile de până acum, au atribuțiile să voteze regulamentul, iar apoi Comisia urmărește să vadă cum se aplică regulamentul.
Nu este de vină un stat care încă nu este membru că nu funcționează regulamentul Schengen așa cum a invocat cancelarul, că nu mai face extindere că nu mai funcționează regulamentul Schengen. Dar iată că s-a făcut și extindere cu Croația și regulamentul Schengen între două state membre nu poate să fie vinovăția unui stat care este evident că nu este membru.
Așadar, s-a creat un precedent. Eu am pregătit deja o scrisoare către președinta Comisiei, care are responsabilitatea să spună ce se întâmplă când o țară membră aplică un regulament votat. Lipsa de argumente a Austriei îi dă posibilitatea Comisiei Europene să recurgă la sancțiuni”, a precizat Maria Grapini la Realitatea PLUS.