Maria Grapini a demisionat din Parlament
Deputatul PC Maria Grapini şi-a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din Parlament, pentru a candida la alegerile europarlamentare.
Grapini a spus că îşi depune demisia datorită participării pe listele Alianţei PSD-PC-UNPR la alegerile pentru Parlamentul European.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a spus că hotărârea privind vacantarea locului de deputat se va vota în şedinţa de marţi.
Zgonea a mai anunţat, în plen, trecerea deputatului Ioan Mihăilă la UNPR.