Liviu Dragnea, noi DEZVĂLUIRI despre ședința în care GEOANĂ și VANGHELIE au fost EXCLUȘI din partid
Liviu Dragnea a declanșat un atac foarte dur la adresa lui Mircea Geoană, după ce acesta a fost exclus din PSD. În urma unor critici pe care Geoană le-a adus partidului, Dragnea a dat mai multe detalii de la ședința de excludere, în cadrul unei emisiuni de la TVR.
Întrebat care sunt motivele reale pentru care Mircea Geoană și Marian Vanghelie au fost de fapt excluși din partid, Liviu Dragnea a declarat că în timpul campaniei electorale, cei doi ar fi fost în stare să facă orice în timpul campaniei electorale pentru ca Ponta să piardă. În plus, Dragnea a mai declarat că Geoană nu mai are deminitate după ce pierdut toate funcțiile din partid, spre deosebire de Antonescu, care și-a piedut la rândul său toate funcțiille, dar care și-a păstrat demnitatea.
”Domnul Geoană a vorbit despre penibil, să rămânem în zona penibilului. În 2009, Mircea Geoană a candidat la președinție și a pierdut. În ziua de luni, a doua zi după ce a aflat că pierduse alegerile s-a strâns tot partidul la Kiseleff. Tot eu, am fost cel care am spus că nu trebuie să fie demis sau să își dea demisia. Atunci s-a bucurat de acest lucru și i s-a părut în regulă. Ulterior, a candidat la șefia PSD în februarie și a pierdut. Făceam comparație cu domnul Crin Antonescu. Crin Antonescu și-a piedut toate funcțiile, dar și-a păstrat demnitatea, în timp ce la domnul Geoană nu s-a întâmplat acest lucru. În timpul campaniei electorale, Mircea Geoană și Marian Vanghelie făceau orice ca Victor Ponta să piardă. Ei vorbeau cu colegi și le spuneau că Victor Ponta va pierde, că trebuie să se pregătească. Au fost colegi care le-au spus cum au fost sunați, cum li s-a spus că s-a negociat”, a spus Liviu Dragnea la TVR, în cadrul emisiunii ”Vorbește liber”.