MENIU

Veste proastă pentru românii din străinătate: alocaţiile pentru copii ar putea fi TĂIATE

Veste proastă pentru românii care trăiesc şi lucrează în alte ţări UE: Nu doar Marea Britanie, ci şi alte state europene vor reduce alocaţiile pentru copiii românilor.

Consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, la RFI.ro, că alocaţiile pentru copiii românilor ar urma să fie tăiate în mai multe țări, după practica deja anunțată de Marea Britanie. Orban susține că această prevedere, inclusă în tratatul privind statutul Marii Britanii în Uniune, este deja studiată şi de alte state membre.
 
Potrivit consilierului prezidenţial, în urma negocierilor de la Bruxelles s-a căzut de acord că astfel de prevederi ar putea fi aplicate după 2020.

În ceea ce privește ajutoarele sociale, pe care Marea Britanie le acordă celor cu salarii mici şi care fac obiectul clauzei de salvgadrade (aşa-numita frână de urgenţă), Orban a afirmat că este foarte puţin probabil ca situaţia să se regăsească şi în alte alte state membre. Şi asta pentru că un asemenea tip de ajutor se găseşte doar în Marea Britanie.
 
Reamintim că acordul semnat cu liderii UE, pe 19 februarie, va permite Marii Britanii să activeze oricând, în următorii şapte ani, o clauză care va permite limitarea indemnizaţiilor sociale de care beneficiază angajaţii veniţi din altă ţară UE, în cazul în care vor fi presiuni semnificative asupra serviciilor publice naţionale. Aceste condiţii au fost negociate în mod detaliat cu liderii ţărilor centrale şi est-europene.

Clauza privind limitarea indemnizaţiilor sociale ale angajaţilor străini va putea fi activată oricând în următorii şapte ani, dar unui singur individ i se va putea aplica cel mult patru ani, în mod gradual.

Limitarea alocaţiilor copiilor angajaţilor străini care lucrează în Marea Britanie se va face prin indexarea la nivelul veniturilor din ţara de origine a imigrantului. Pentru actualii solicitanți, în număr de 34.000, regula se va aplica din 2.020, iar pentru cei viitori, imediat ce noile legi vor fi adoptate. 

 

Iohannis: Mecanismul este nediscriminatoriu

La o zi după semnarea acordului, președintele Klaus Iohannis declara că "mecanismul este nediscriminatoriu" și că va ține cont de diferențele dintre statele membre. De asemenea, președintele garanta că mecanismul de indexare nu va fi extins de la alocațiile pentru copii la alte prestații sociale.

"Va putea fi aplicat pe o perioadă de timp de maximum șapte ani. Cetățenii români care lucrează deja pe piața de muncii în Marea Britanie — atenție, foarte important — nu vor fi afectați de mecanism. Acesta privește doar eventualii lucrători care vor intra pe piața muncii în Marea Britanie după intrarea în vigoare a mecanismului, dar și aceștia își vor recupera accesul la aceste prestații gradual, pe parcursul unei perioade de patru ani. Noi ne-am implicat foarte mult în această chestiune și suntem foarte bucuroși că negocierea a dat acest rezultat", spunea șeful statului.

"Marea Britanie va putea aplica indexările pentru cererile de alocații care vor fi prezentate după intrarea în vigoare a mecanismului. Este important pentru lucrătorii UE stabiliți în Marea Britanie care primesc deja alocații pentru copii rămași acasă, indexarea se va putea aplica doar începând cu anul 2020. (...) Aceste reglementări nu intră automat în vigoare, ci vor fi supuse încă unui proces legislativ", mai preciza Iohannis.

 

 
Mai multe articole despre:
Leonard Orban Marea Britanie alocaţii copii