Legea care interzice comercializarea CĂRNII ARTIFICIALE a trecut de Senat
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legii privind carnea şi produsele din carne, prin care se interzice comercializarea pe piaţa internă a cărnii sintetice obţinute în laborator din celule animale.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privitor la denumirea produselor, prezentarea, etichetarea şi comercializarea produselor din carne, "urmărindu-se sănătatea populaţiei, respectarea condiţiilor de igienă şi informarea corectă a consumatorilor", după cum se menţionează în raportul comisiei de specialitate, potrivit Agerpres.
Comercializarea cărnii sintetice se sancţionează cu amendă de la 200.000 lei la 300.000 lei.
Ce înseamnă ”Produs românesc”
"Prin sintagma 'Produs românesc' din carne se înţelege carnea şi produsele din carne rezultate din carcasele provenite 100% din fermele din România. Este interzisă inscripţionarea la raft şi pe eticheta cărnii şi a produselor din carne a sintagmei 'Produs românesc' şi a culorilor drapelului naţional dacă nu sunt respectate prevederile alin. (1)", prevede proiectul.
Actul normativ mai stipulează că eticheta va cuprinde codul QR şi preţul de achiziţie în cazul produselor atât din piaţa internă, cât şi din piaţa externă, se mai arată în proiectul iniţiat de parlamentari PSD.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.