Klaus Iohannis, la Ambasada SUA: încă un ATAC DEVASTATOR la adresa Puterii
Prezent, vineri seara, la recepţia organizată la Ambasada SUA, preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atac extrem de dur la adresa Puterii. "Guvernul să respecte statul de drept!", a spus Iohannis.
Klaus Iohannis critică dur Guvernul, de la Ambasada Americană. "Să respectăm statul de drept și să lăsăm justiția în pace", a cerut președintele, de pe scena recepției de Ziua Statelor Unite.
Deşi au fost chemaţi, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Viorica Dăncilă au refuzat invitaţia. Asta după ce diplomaţii americani au tras un semnal de alarmă faţă de modificările aduse codurilor penale.
"Doamnelor şi domnilor, ne alăturăm aniversării prietenilor şi partenerilor noştri americani, în anul Centenarului României moderne. Istoria României, cea de dinainte de 1989, dar şi prin evenimente mai recente, ne reaminteşte, însă, constant că democraţia nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate că aceasta este cea mai mare lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim la acest bilanţ de 100 de ani de devenire modernă. Democraţia trebuie consolidată şi apărată în fiecare zi cu toată determinarea, în România, în Europa şi în toate colţurile lumii", a declarat Klaus Iohannis.
"Timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au, însă, şi capacitatea de a ne atrage atenţia asupra necesităţii de a păstra unitatea şi solidaritatea între ambele maluri ale Atanticului. Relaţia trans-atlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, dar şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte. Pentru că, dacă valorile care stau la baza societăţilor noastre occidentale se erodează, atunci însăşi substanţa relaţiei trans-atlantice este ameninţată", a subliniat şeful statului.
"După cum prea bine ştiţi, sunt un susţinător ferm al ideii că, pentru România, întărirea parteneriatului trans-atlantic rămâne de importanţă vitală, ţara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi parteneriatului strategic cu Statele Unite. Sunt convins că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita peste 6 luni va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului trans-atlantic pentru care cu toţii trebuie să acţionăm consecvent şi hotărât", a mai spus Iohannis.
Acesta a lansat un atac extrem de dur la adresa Puterii, subliniind nevoia de stabilitate şi predictibilitate, a unui sistem de justiţie "puternic şi independent", cât şi a unei guvernări transparente şi responsabile, "care chiar respectă statul de drept".
"De Ziua Independenţei Statelor Unite, doresc să asigur partenerul nostru strategic că sunt ferm angajat în a acţiona astfel încât ţara noastră să rămână acelaşi actor implicat, responsabil şi stabil, care-şi respectă angajamentele asumate la nivel bilaterial şi multilateral şi care-şi consolidează capacitatea de a fi un furnizor de securitate şi de a proiecta valorile noastre comune în regiune. Reiterez determinarea României pentru dezvoltarea şi extinderea parteneriatului nostru strategic pe toate dimensiunile sale, aşa cum am convenit cu domnul preşedinte Trump la excelenta întâlnire de acum un an. Cooperarea dintre România şi Statele Unite în plan politic, militar şi de securitate a ajuns la un nivel excepţional. Încurajez, totodată, identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida în continuare şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune, domenii strategice de interes reciproc cum este, de exemplu, cel energetic. Însă, pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţie puternic şi independent, o guvernare transparentă şi responsabilă, care chiar respectă statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opţiune, ci singura alegere pe care putem s-o facem pentru o Românie sănătoasă şi puternică, partener strategic al SUA şi stat membru al Uniunii Europene şi al NATO. Mulţumesc Statelor Unite pentru sprijinul constant acordat României în acest scop. Veţi găsi mereu în România un aliat, un partener şi un prieten pe care vă puteţi baza", a încheiat Iohannis.