MENIU

Klaus Iohannis își prezintă, astăzi, programul "România lucrului bine făcut"

Președintele PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale, își prezintă, luni, la Palatul Parlamentului, programul prezidențial ''România lucrului bine făcut''.

Iohannis și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central (BEC), pe 20 septembrie, când a declarat că a strâns peste 2.000.000 de semnături și a susținut că a intrat, în cursa electorală, pentru a face o altfel de politică, informează Agerpres.

"Acum a venit vremea faptelor. Oamenii mă cunosc, sunt mai puțin un om al vorbelor și mai mult un om al faptelor. Vreau să candidez pentru a face altfel de politică, mai puțin spectacol, mai puțină gălăgie, mai multe soluții pentru oameni, pentru România. (...) Eu nu am în spate niciun fel de grupuri de interese, niciun fel de trusturi, niciun fel de instituții. Eu am în spate echipa Alianței Creștin-Liberale și cei peste 2.200.000 de alegători care au semnat pentru mine", declara Iohannis, la BEC.

De asemenea, președintele PNL afirma, în rândurile anterioare, că își propune să obțină, în primul tur al alegerilor prezidențiale, 35% din voturi, urmând ca, în al doilea tur, să se confrunte cu candidatul PSD, Victor Ponta.

Klaus Iohannis a susținut sâmbătă, în Piața Victoriei, la mitingul de lansare a candidaturii sale, la alegerile prezidențiale din noiembrie, că este un om al "faptelor, nu al vorbelor goale". Mai mult, Iohannis a precizat că își dorește o țară care să meargă în continuare pe drumul european și euroatlantic, una care folosește banii pentru a produce dezvoltare economică și locuri de muncă bine plătite, și "nu care îi pierde în câteva buzunare de partid". Nu în ultimul rând, Iohannis s-a pronunțat pentru o Românie care încurajează inițiativa"și nu o sufocă prin taxe și impozite fără noimă".

Pe de altă parte, liderul liberalilor a lansat un mesaj către tinerii care votează pentru prima dată, la aceste alegeri prezidențiale, și pentru cei care sunt la început de drum.

"Voi sunteți viitorul, pentru voi trebuie să construim România lucrului bine făcut. (...) E păcat că România, o țară atât de bogată, cu atâtea resurse, cu oameni de toată isprava, a ajuns aici", mai spunea Klaus Iohannis.