MENIU

Kelemen Atilla, anchetat de ANI pentru conflict de interese. Cum motivează angajarea soţiei sale

Deputatul UDMR de Mureş, Kelemen Atilla, acuzat de ANI că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri salariale de 27.248 de lei, a declarat că nu a primit niciun act oficial de la ANI, dar că nu are ce să conteste, pentru că ”fapta a existat”. Atilla motivează angajarea soţiei sale la cabinetul parlamentar prin faptul că locuieşte într-un sat, aflat la 17 kilometri de Târgu Mureş şi nu avea altă ”posibilitate de transport”, soţia fiind cea care îl ducea şi aducea de la aeroport, informează Mediafax.

"Nu am primit nimic oficial de la ANI, aştept să primesc şi apoi voi decide ce voi face. Eu nu am de ce să contest, fapta a existat. Nu eram în cunoştinţă că fac ceva ilegal. Locuiesc într-un sat la 17 kilometri de Târgu Mureş, iar soţia mea m-a ajutat şi m-a dus la aeroport, cu maşina, ba la Cluj, ba la Târgu Mureş, şi m-a adus acasă. Nu am altă posibilitate, iar acesta a fost obiectul angajării. Cred că este o greşeală a legii că parlamentarii sunt asimilaţi ca funcţionari publici. Pe de altă parte, contractul de muncă al soţiei mele a fost încheiat de Camera Deputaţilor, iar dacă era ceva ilegal trebuia să fiu atenţionat", a declarat Kelemen.

Deputatul mai spune că are carnet de conducere, dar a apelat la soţia sa pentru a nu-şi lăsa maşina la aeroport mai multe zile, cât era plecat. În plus, el susţine că au fost cazuri în care soţia sa l-a dus la aeroport sau la tren la ora 5.00 dimineaţa.

În plus, Kelemen Atilla a menţionat că a suferit o operaţie pe cord, iar o perioadă nu ar fi putut să conducă maşina.

La rândul său, deputatul PSD de Sălaj Iuliu Nosa, acuzat de ANI că în legislatura 2008-2012 a încheiat un contract civil şi un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier la biroul parlamentar, iar acesta a obţinut venituri salariale de 35.971 de lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru creşterea copilului pe care a primit-o timp de un an, începând din 20 martie 2012, spune că refuză să creadă că angajarea fiului său a fost ilegală.

"Am primit, în vară, înştiinţarea de la ANI potrivit căreia fac obiectul unei verificări şi am formulat un răspuns în care am spus că, în perioada 2010-2012, fiul meu a fost angajatul Camerei Deputaţilor, la cabinetul meu parlamentar. Nu am ce să contest. În funcţie de ce va decide ANI, voi răspunde în instanţă. Nu mă pot pronunţa acum. Refuz să cred că angajarea fiului meu a fost ilegală, întrucât semnatarul contractului său de muncă a fost secretarul general al Camerei Deputaţilor Gheorghe Barbu şi era şi viza Oficiului Juridic de la Cameră. Cartea de muncă a fiului meu era păstrată la Camera Deputaţilor", a spus Nosa.

 

32 de parlamentari, anchetați de A.N.I. Și-au angajat rudele la stat!

 


Cine împarte, parte-şi face! Nu mai puţin de 32 de parlamentari sunt anchetaţi de Agenţia Naţională de Integritate după ce şi-au angajat rudele pe banii statului. Pe lista celor acuzați se află și nume cunoscute, precum cel al lui Mădălin Voicu sau al fostului ministru Relu Fenechiu.

Pe lista, care cuprinde 14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator, se află câteva nume cunoscute, precum Mădălin Voicu, fostul ministru Relu Fenechiu şi Mihăiţă Calimente.

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari, respectiv 14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator.

Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aproximativ 240.000 Euro).

ANI menționează faptul că, în perioada 2011 - 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă.

 
Mai multe articole despre:
ANI conflict de interese Kelemen Atilla