MENIU

Jurnalist american:Viitorul președinte trebuie să pună accent pe problemele comune din regiune

Autorul și jurnalistul, John Feffer, consideră că viitorul președinte ”ar trebui să pună accent pe problemele comune cu care se confruntă regiunea, respectiv somajul, degradarea mediului înconjurător, dependența de combustibilii fosili și nu numai, în contextul în care, precizează Ferrer,  ”regiunea se confruntă cu tripla amenințare a "pseudo-democrației", economiei de austeritate și a intoleranței sociale. În acest sens, Ferrer afirmă că ”un președinte român ar trebui să adopte o poziție puternică pentru separația puterilor”, pentru asigurarea creșterii economice și pentru tratamentul corect al minorităților. 

Într-un interviu acordat Ziare.com, jurnalistul Huffington Post și director al Foreign Policy în Focus, de la Institutul pentru Studii Politice din Washington, a vorbit despre principalul rol pe care viitorul președinte al României ar trebui să îl joace în regiune și despre cât de important este ca România să se împace cu trecutul său, adăugând că țara noastră s-a descurcat destul de bine la capitolul combaterea corupției.

”Este extrem de important ca țările din Europa Centrală și de Est să conlucreze, decât să concureze una împotriva celeilalte, pentru comert, investiții și turiști. Grupul de la Visegrad a stabilit un model de cooperare. Există, de asemenea, cooperare în curs de dezvoltare în rândul fostelor componente ale Iugoslaviei. Există ceva cooperare în rândul tarilor danubiene și așa mai departe. Un președinte roman ar trebui să treacă dincolo de granițe și să pună accent pe problemele comune cu care se confruntă regiunea - somajul, exodul creierelor, degradarea mediului înconjurător, dependența de combustibilii fosili și așa mai departe. Îndeosebi de important este angajamentul cu Ungaria, cu toate că știu că a conlucra cu Fidesz nu este cea mai ușoara sarcina”.

Întrebat care sunt principalele subiecte pe care un candidat și, prin urmare, un viitor președinte ar trebui să se concentreze, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, John Feffer a evidențiat că, în prezent, ”regiunea se confruntă cu tripla amenințare a "pseudo-democrației", economiei de austeritate și a intolerantei sociale”.

”Un președinte român, în viziunea mea, ar trebui să adopte o poziție puternică pentru separația puterilor (de exemplu, independenta justiției), pentru rolul pozitiv, democratic pe care statul îl poate juca, în asigurarea creșterii economice echitabile și sustenabile, și pentru tratamentul corect și just al minorităților etnice, sexuale și ale altora”,  a precizat John Feffer.

Pe de altă parte, jurnalistul american a subliniat că ”este important ca România să privească spre viitor - spre viitoarea creștere economică, independența energetică, stabilitate politică și armonie interetnică” și că ”este la fel de important pentru România sa se împace cu trecutul său.

Nu în ultimul rând, în contextul declarațiilor Victoriei Nuland, privind corupția, din țările din Europa Centrală si de Est, jurnalistul John Feffer a declarat că, în viziunea sa, ”Nuland se referea mai mult la Ungaria”și că România a făcut o treabă destul de bună când vine vorba despre combaterea corupției”. 

”Cred că România a făcut o treabă destul de bună, când vine vorba despre combaterea coruptiei. Spre deosebire de unii dintre vecinii săi, nu a ezitat să arunce lideri de top în închisoare. Bănuiesc că Nuland se referea mai mult la Ungaria. Însă, desigur, România nu ar trebui să se culce pe-o ureche. Fiecare țară se confruntă cu cancerele gemene ale regresului democratic și corupției, și as include desigur și Statele Unite, în acea apreciere”, a mai precizat John Feffer.

 

Mai multe pe Ziare.com