MENIU

Juncker a hotărât să discute doar cu Corina Creţu pentru postul de comisar european

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României, pentru un post de comisar, să poarte discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune venită de la oficialii români a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unor surse europene.

Întrevederea dintre Jean-Claude Juncker şi candidatul român va avea loc joi, precum a specificat purtătorul de cuvânt al CE, Natasha Bertaud, informează Mediafax.

După ce a pierdut Agricultura, România mizează pe obţinerea portofoliului pentru Politică Regională, deţinut în prezent de austriacul Johannes Hahn, care va primi un alt portofoliu. Acelaşi post este vizat însă şi de Cehia, care a nominalizat-o pe Vera Jourová, ministru pentru Dezvoltare Regională.

Jean-Claude Juncker a început, marţi, interviurile cu persoanele nominalizate de ţările membre pentru postul de comisar. Primele discuţii au fost cu ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, şi cu fostul premier finlandez Jyrki Katainen, favoriţi pentru portofolii economice, cu comisarul bulgar responsabil cu ajutorul umanitar, Kristalina Georgieva, care, potrivit Euractiv.com, s-ar putea ocupa de buget în viitoarea comisie.

 

Mai multe pe Mediafax.