MENIU

Iohannis a promulgat legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Noile pedepse: FĂRĂ închisoare cu suspendare pentru traficanți

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul care aduce completări la Legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi modifică Legea privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Actul normativ iniţiat de PNL, numit şi „Legea 2 Mai”, prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare.

Astfel, conform legii, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Totodată, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

De asemenea, publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

Citește și Accidentul de la 2 mai. Vlad Pascu, şoferul drogat care a omorât doi tineri, încă 30 de zile de AREST