Iohannis a avizat cererile DNA pentru urmărirea penală a lui Dan Nica, Adriana Ţicău şi Al.Athanasiu
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru Dan Nica, Adrian Ţicău şi Alexandru Athanasiu, cercetaţi în dosarul Microsoft 2 pentru abuz în serviciu, informează Administraţia Prezidenţială.
Redăm, în continuare, comunicatul remis:
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 29 noiembrie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Nica Dan, fost Ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada 2000 - iulie 2004, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a doamnei Țicău Silvia Adriana, fost Ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și a domnului Athanasiu Alexandru, fost Ministru al Educației și Cercetării în perioada 2003-2004, pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri", se arată ăn comunicat.