ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ România negociază în numele UE, la COP21, adaptarea la schimbările climatice
Ministrul român al Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a fost desemnată să reprezinte Uniunea Europenă în cadrul negocierilor privind adaptarea la schimbările climatice, care au loc în marja celei de-a XXI-a Conferințe a Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, informează Ministerul Mediului.
"Este o onoare, dar și o mare responsabilitate ca, în numele României, să reprezint Uniunea Europeană la negocierile care vizează adaptarea la schimbările climatice, un subiect de importanță crescută la această conferință, în contextul în care toate țările lumii sunt afectate de impactul din ce în ce mai agresiv al schimbărilor climei", a declarat ministrul Mediului, potrivit Agerpres.
Comunicatul semnalează că, având în vedere evenimentele meteorologice extreme tot mai frecvente (inundații, secetă, temperaturi foarte ridicate, incendii etc.), adaptarea la schimbările climatice a devenit o necesitate imperioasă.
În acest sens, întărirea rezilienței sistemului socio-ecologic este esențială pentru a putea gestiona corespunzător riscurile și a preveni dezastrele cauzate de schimbarea climei (exemplu: managementul necorespunzător al resurselor forestiere poate contribui la accentuarea impactului inundațiilor, cu consecințe economice și sociale grave).
"România depune eforturi să devină în viitor o economie rezilientă la efectele schimbărilor climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, o economie verde care integrează politicile și acțiunile climatice în mod coerent, pentru a asigura o dezvoltare durabilă inteligentă", se mai menționează în comunicat.
Miza principală a conferinței, care se desfășoară la Paris în perioada 30 noiembrie — 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internațional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic și aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.
Noul acord internațional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambițioase și obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră și să fie în linie cu ultimele descoperiri științifice și tehnologice.