MENIU

Guvernul alocă bani din Fondul de Rezervă pentru judeţele din vest, afectate de furtună

Guvernul va aproba în ședința de joi, printr-o Hotărâre, alocarea unei sume din Fondul de intervenție, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de furtuni în vestul țării.

Marţi, premierul Mihai Tudose a anunţat, la Timişoara, că a amânat şedinţa de Guvern de miercuri pentru joi, pentru a se putea obţine toate avizele necesare acordării de sprijin din Fondul de rezervă pentru calamităţi judeţului Timiş, cel mai afectat de furtuna de la sfârşitul săptămânii trecute. 

"Avem actele pentru şedinţa de Guvern pe care am amânat-o (...) pentru joi, ca să putem obţine toate avizele", a afirmat premierul. 

Şeful Guvernului a precizat că a primit, marţi, dosarele cu solicitările de ajutor financiar pentru lucrări de reparaţii la şcolile şi spitalele din judeţul Timiş afectate de furtună, estimate la 1,8 milioane de lei. 

"Toate judeţele (afectate de furtună - n.r.) vor beneficia de acelaşi tratament", a adăugat premierul.