MENIU

Gabriela Firea, despre cei patru ani la primărie: „Aș fi vrut să fac mai mult și mai bine, dar banii au fost foarte puțini”

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, că regretă că în cei patru ani petrecuți la conducerea Bucureștiului nu a reușit să facă pe cât de mult și-a propus, un mare impediment fiind și lipsa fondurilor necesare. 

Gabriela Firea a declarat că, în general, oamenii sunt deazmăgiți de autorităși, pentru că este normal ca fiecare om să-și doreasca o viață mai bună.

„În mandatul meu am finalizat Podul Ciurel, am început lucrările la Pasajul Colentina. Îmi reproșez că am antamat multe proiecte mari, dar care nu depind doar de primarul general. Aș fi vrut să fac mai mult și mai bine, dar banii au fost foarte puțini. Primăria Capitalei nu încasează taxe, pentru ca toate se duc la cele de sector. Toate cheltuielile sunt enorme, pentru că ai de plătit lucrări uriașe de infrasturctură. Măcar cât am făcut eu, să facă și următorul primar”, spune fostul primar.

Eu vreau să fie mai bine, după trecerea supărării de moment, e bine să stai un moment să reflectezi. 

„Sloganul „Să plece Firea că se rezolvă toate”, a fost răuvoitor, dar fiecare eveniment din viață ne face să tragem învățăminte. A trebuit să-mi revin și să înțeleg momentele prin care am trecut. Unii chiar au crezut că alticeva poate face ceva pentru București”, a mai declarat Gabriela Firea.

Fostul edil-șef al Bucureștiului spune că rețeaua de termoficare a Capitalei este veche de 60 de ani, iar pentru mulți primari generali acestea nu au reprezentat o prioritate. „Se consideră că banii pentru termoficare sunt bani aruncați. Probabil că mulți oficiali se gândeau că „faci ceva pe dedesubt, iar oamenii nu văd”.

Am văzut declarații de genul: „am intrat în politică pentru a avea apă caldă”. Producerea agentului termic nu ține de Firea și nici de Nicușor Dan, ci doar de ELCEN, entitate aflată în subordinea directă a Ministerului Economiei.

„A fost un sabotaj politic, pentru ca bucureștenii să fie supărați pe mine și să mențină trendul „ieșiți la vot, ca să aveți apă caldă” 

A fost un sabotaj politic, pentru ca bucureștenii să fie supărați pe mine și să mențină trendul „ieșiți la vot, ca să aveți apă caldă. Am formulat mai multe adrese în care am sesizat că exista probleme intre Termoenergetica și ELCEN”, conchide fostul edil-șef al Capitalei.

Gabriela Firea dă vina pe CET-uri pentru cele două zile de poluare masivă din București în perioada stării de urgență, atunci când traficul rutier a fost aproape de zero.

„Acea poluare din perioada stării de urgență a fost de la CET-uri, unde se ardea păcură, pentru că este mai ieftină, iar CET-urile iși fac stocuri de păcură. Dar, ei au menajat gazele, că-s mai scumpe și au consumat păcura pentru că este mai ieftină.

„Este dificil să fi primar într-un oraș care depinde de bani de la guvern”

Am fost permanent sabotată. Am tot cerut de la Ministerul Mediului să închidă gropile de gunoi din București, iar ministrul de resort s-a rezumat doar la a-mi spune că „în București pute”.

Gabriela Firea spune că echipa condusă de ea a fost prima care am propus un plan de mobilitate urbană. „Partea noastră de măsuri am realizat-o. În primul rând, achiziția de autobuze Euro 6 și a celor hibrid. Am avut licitații pentru 100 de tramvaie, 100 de troleibuze și 100 de autobuze electrice”, spune fostul edil-șef

Ea consideră că una dintre marile provocări a fost cea a contestațiilor la licitații. Din păcate, spune fostul primar general, legea achizițiilor publice permite contestații din partea unor părți care nu sunt implicate.

„Primarul general constată ceea ce comunică comisia de licitație. Domnul Nicușor Dan va afla că tot ceea ce a spus în campanie despre mine au fost doar fabulații. Primarul general nu face decât să investească decizia unei comisii de experți. El nu decide câstigătorul licitației, ci comisia special întocmită. Orice intervenție ar vrea să facă primarul sau altcineva ar putea fi descoperită de ANAF. Este usor să faci acuzații, dar când Nicușor Dan va fi pus în situația mea, se va gândi la mine și-mi va da dreptate”, conchide Gabriela Firea.

Mai multe articole despre:
gabriela firea primar general capitala bucuresti