Oprea, la Strategia de Apărare: Am fost printre primii care au salutat decizia președintelui
Prim-ministrul interimar, Gabriel Oprea, a declarat la votul din plen pentru Stretegia Națională de Apărare, că personal, a fost direct interesat ca Strategia să treacă de votul Parlamentului, adăugând că împreună cu Victor Ponta a considerat că nu este nevoie de abordări politicianiste, de grup, atunci când este în discuție un document care ține de strategia națională.
"Şedinţa de astăzi a plenului Parlament reprezintă un moment deosebit de important a ceea ce însemană prezentul şi viitorul României din punctul de vedere al strategiei. Guvernul României, în numele căruia vorbesc în calitate de prim ministru interimar, susţine strategia naţională de apărare pentru perioada 2015-21019. Acest document strategic a fost prezentat în şedinţa CSAT, a fost supus analizei specialiştilor, a făcut obiectul consultării cu liderii partidelor şi a fost aprobat de comsiiile de specialitate. Personal, am fost direct interesat ca de acest document strategic şi împreună cu Victor Ponta, am considerat că acest document nu trebuie să facă obiectul unor abordări politicianiste fiind vorba de interesul naţional", a susţinut premierul interimar, de la Tribuna Parlamentului.
El a arătat că, în calitate de preşedinte al UNPR şi ca militar susţine securitatea naţională, "În asemnea momente trebuie să ne unească buna credinţă. Am convingerea că astăzi vom adopta această strategie.(...)Ca preşedinte al UNPR şi ca militar sunt un susţinător a ceea ce însemană securitate naţională.Voi vota cu toată convingerea pentru strategia naţională de apărare", a adăugat Oprea. Oprea a spus că atunci când este vorba despre securitatea şi siguranţa României nu pot exista interese de grup, de partid.
"Atunci când vorbim despre siguranţa şi securitatea românilor şi a României nu poate exista vreun interesul superior de grup, pesonal, de grup de partid, în asemenea moment trebuie să ne unească buna-credinţă. Am toată convingerea că astăzi vom adopta strategia, gândindu-ne cu toţii ce înseamnă actualul context de securitate, complex în plan regional şi euro-atlantic, ce însemană riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa apărării şi la ce înseamnă siguranţa şi securitatea României", a mai arătat Oprea.
“Am fost printre primii care au salutat decizia preşedintelui Klaus Iohannis. Astăzi, voi vota cu toată convingerea pentru adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării”, a mai spus Oprea.