Fenechiu n-a plătit prejudiciul. Unul dintre motive: fosta soție vrea jumătate din avere
Cum să furi de la stat şi să nu returnezi vreun leu? Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, ştie cel mai bine lecţia de prădat bugetul ţării. Aflat in spatiile gratiilor, după ce a primit o condamnare cu executare în dosarul în care a creat un prejudiciu statului român de peste 5,5 milioane de lei, fostul liberal nu a achitat niciun ban, din suma stabilită de instanţa de judecată, informează Realitatea TV.
Motivul – la executarea silită au fost depuse mai multe contestaţii, iar una dintre acestea vine de la soţia lui Fenechiu, care pretinde jumătate din averea fostului ministru.
“Domnul Fenechiu nu a achitat voluntar nici o sumă de bani din cea stabilită de instanță, în sarcina sa. La această dată sunt în curs mai multe proceduri de executare silită asupra bunurilor sale și ale celorlalte persoane obligate în solidar. Pe rolul instanțelor de judecată sunt mai multe cauze având ca obiect contestatii la executare (inclusiv partjul bunurilor comune)”, a declarat lichidatorul companiei SC. Servicii Energetice Moldova S.A, căreia Fenechiu și fratele acestuia, Lucian, trebuie să îi plătescă daune în valoare de peste 5,6 milioane de lei, după ce, în 30 ianuarie 2014, instanta i-a condamnat definitiv pe ce doi în dosarul “Transformatorul”, potrivit HotNews.ro.
Aflați în Penitenciarul Vaslui, unde execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare în acelasi dosar, frații Fenechiu au decis recent să vândă un imobil, aflat în propietatea firmei ENGEKO (unde cei doi sunt acționari), cu suma de 90.000 de euro, potrivit unei hotărâri a acționarilor, care a fost publicată pe 20 iulie 2015, în Monitorul Oficial.
Din decembrie 2013, compania S.C Servicii Energetice Moldova S.A se află în dezvoltare voluntară și lichidare, iar demersurile pentru recuperarea prejudiciilor au fost încredințate Consorțiul Sierra Quadrant SPRL – Sierra Quadrant Consulting Grup SA, societate căreia îi este atribuită respectarea și parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare, se arată într-un răspuns al Electrica S.A la o solicitare Hotnews.ro.
Relu și Laurențiu Fenechiu au decis vânzarea unui imobil, cu o suprafață totală de 525 mp, aflat în patrimoniul firmei SC Engineering and General Constructing (ENGEKO) SA, cu suma de 90.000 de euro, potrivit Hotararii Nr. 26/16.06.2015, publicat în Monitorul Oficial, pe 20 iulie 2015. De efectuarea operațiunii s-au ocupat soția fostului ministru, Mariana Fenechiu, și Sidonia-Teodorina Fenechiu, mandatate în acest sens de cei doi.
În 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut pedeapsa dispusă, în 12 iulie 2013, în cazul fostului ministru și deputat PNL, Relu Fenechiu, acesta având de executat cinci ani de închisoare. La aceeași pedeapsă a fost condamnat și fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu.
Cei doi își execută pedeapsa în Penitenciarul Vaslui, fiind transferați, în februarie, de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, odată cu schimbarea regimului de detenție, din închis în semideschis, potrivit Mediafax.
Liberalul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru că, prin firmele sale, între 2002 și 2005, ar fi cumpărat transformatoare vechi din anii '70 și pe care le-a vândut ulterior ca noi către Electrica Moldova (SISSE).
Procurorii susțin că 99% din transformatoarele cumpărate de stat au rămas în stocul Electrica Moldova, fără să fie folosite, ca produse vechi, iar prejudiciul estimat se ridică la peste 5,6 milioane de lei. Alături de Fenechiu, au fost trimiși în judecată și directorii SISSE Moldova.
În acest dosar, Relu Fenechiu a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată (39 acte materiale) și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (7 acte materiale).