MENIU

Eugen Teodorovici, propus la Finanţe. Numirea sa, aprobată de Iohannis

Eugen Teodorovici, propus la Finanţe. Numirea sa, aprobată de Iohannis

Ponta şi-a găsit ministrul kamikaze pentru Finanţe. Este vorba de Eugen Teodorovici, actualul ministru al Fondurilor Europene. În locul acestuia va fi numit Marius Nica. Noul ministru de Finanţe are ca obiectiv implementarea noului Cod Fiscal. Numirea sa a fost aprobată deja de preşedintele Klaus Iohannis.

Eugen Teodorovici este propunerea premierului Victor Ponta pentru Ministerul Finanţelor. Numirea sa a fost aprobată deja de preşedintele Klaus Iohannis.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și prim-ministrul Victor Ponta au convenit în cursul unei întrevederi la Palatul Cotroceni asupra desemnării noului ministru de Finanțe în persoana domnului Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. La conducerea ministerului Fondurilor Europene va fi numit, în locul domnului Teodorovici, domnul Marius Nica", informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit aceleiaşi surse, luni, la ora 10:00, cei doi miniștri vor depune jurământul la Palatul Cotroceni.