Ecuația Rareș Bogdan: Prim-ministrul lui Klaus Iohannis sau premierul din exil al lui Ludovic Orban?
Consultantul politic Cozmin Gusa are o propunere excelenta, pe care a prezentat-o marti seara la Realitatea TV. El e de parere ca Rares Bogdan ar putea fi premierul care ii trebuie lui Klaus Iohannis in acest moment, conducand un guvern minoritar, dar cu sprijin parlamentar de la partidele care formeaza noua opozitie, fireste, dupa ce executivul condus de Dancila este scos din joc, scrie Bogdan Comaroni, într-un editorial publicat pe ziuanews.ro.
Consultantul politic ne spune ca rolul pe care ar dori sa si-l adjudece Ludovic Orban, ca viitor premier din partea partidului care a castigat alegerile europarlamentare, dupa inlaturarea actualului guvern PSD, este unul care nu are sorti de izbanda, seful PNL avand o audienta "minuscula", fiind in postura hilara si caragialesca a unui Sica Mandolina. Tocmai de aceea, am impresia cel putin, ca Orban - constient de rolul de țuțăr politic - vrea sa faca pasul la ofsaid. Si sa-l indeparteze pe razboinicul Rares Bogdan, sa-l trimita la Bruxelles, departe de jocul politic intern, care se anunta unul extrem de incitant si tensionat. Rares ar putea fi un varf de atac de o abilitate ata de necesara situatiei, un tanar politician cerut de o masa electorala care a votat schimbarea clasei politice, dorinta de intinerire si de excludere a vechiului din scena politica interna, a eliminarii "statului paralel" si a oricarui politician "perpenticular" pe vointa poporului.
Cu mare pompa, in cadrul unui discurs plin de beteala, mahmuric dupa betia victoriei nesperate dupa votul anti-PSD si nu pro-PNL, Ludovic Orban a anuntat ieri ca Rares Bogdan va fi liderul unui fantomatic grup de la Bruxelles. Nimeni n-a inteles exact ce grup si ce va conduce Rares acolo. Sigur, Rares Bogdan e un tip carismatic, cult, spontan, are inteligenta si fler politic, toate la un loc, suficient cat sa placa liderilor europeni, e un tip care a dovedit la summitul de la Sibiu ca se poate "mula" pe politica europeana si poate face fata unei discutii la nivel inalt cu Merkel, cu Macron etc. Numai ca rolul lui Rares Bogdan nu asta ar fi. Nu si-a pierdut sapte ani ca realizator al "Jocurilor de Putere", infierand abuzurile si coruptia politicienilor nostri, pentru ca sa fie exilat la Bruxelles, impreuna cu dinozaurii din PNL si PD-L, brat la brat cu Vasile Blaga. Rares este cel care a adus cel putin 8% Partidului National Liberal la europarlamentare. Rares a fost cel cu audienta maxima si care a vibrat coarda ce a rezonat cu vointa de schimbare a electoratului, in vreme ce mandolina lui Sica suna dezacordat, la fiecare discurs. Sa fie Rares Bogdan doar "maurul care si-a facut datoria"?, care acum poate sa dispara...
Rares Bogdan trebuie sa joace in tara, pentru ca toata lumea se asteapta ca el sa devina un lider al politicii interne. Nu sa-l trimiti prin strainataturi, in vreme ce PNL, iata, alaturi de o opozitie fragila - deocamdata "de carton" -, face deja prima greseala de a o propune la Camera Deputatilor pentru sefia in locul lui Liviu Dragnea pe Raluca Turcan. Adica fix pe aceea care era sefa PNL la alegerile din 2016, cand liberalii au inregistrat un scor mizerabil, zdrobitor. Turcan fiind scoasa vinovata de esec, alaturi de Blaga si alti baieti din camarilla lui Basescu (acum si el europarlamentar). Ce vede poporul penelist acum, dupa europarlamentare? Ca aceiasi oameni se regrupeaza, aceiasi exponenti ai politcii vetuste, iar tinerii sunt iarasi scosi din joc. Pe Rares Bogdan liberalii votanti il vad ca viitorul presedinte al partidului, care intr-o etapa intermediara ar prelua sefia PNL Bucuresti, ar lupta pentru o Opozitie puternica, ar coaliza toate fortele anti-PSD.
Ba chiar, cum spune si Cozmin Gusa, ar putea fi chiar liderul acestei opozitii nou formate, pentru ca lumea are incredere in el. Mai ales in situatia in care Dacian Ciolos se erijeaza intr-un lider al aliantei "USR-Plus ce-o mai fi" (cu toate ca aportul sau la victoria neo-marxistilor a fost minim), un candidat la prezidentiale, contracandidat al fostului aliat Klaus Iohannis. Taman acum, Orban face dovada unei gandiri inchistate, invechite, paranoice, care nu va conduce decat la un nou dezastru politic si la intarirea PSD, care da, iata, sa renasca, sa fie controlata de "lupii batrani" Nastase, Cozmanca, Hrebenciuc etc. Ma intreb daca si Iohannis e constient de situatie. Iohannis care l-a plimbat pe Rares peste tot, l-a propulsat cat a putut pentru a deveni cat mai vizibil. Iohannis ar putea face acum greseala de a pica in plasa lui Orban, caci nu-mi inchipui ca tocmai Iohannis ar putea fi cel care a ticluit marginalizarea lui Rares Bogdan, dupa ce s-a folosit de el. Ar fi o ticalosie! Iohannis ar putea sa-l recupereze pe Rares si - sarind etape previzibile - sa studieze propunerea lui Cozmin Gusa.
Sa te debarasezi de "locomotiva" Rares Bogdan in acest context este ca si cum nu ti-ai dori doar o deraiere de la linia pe care o vrea electoratul, e ca si cum te-ai sinucide intre tampoane! Ma rog, sper sa fie doar o impresie, numai ca aparentele nu sunt de bun augur. Cat despre Rares Bogdan, am incredere ca va face ce este mai bine pentru el si pentru cei care-l sustin. Altfel, iesirea lui din presa, din postura de lider mass-media, si intrarea in politica, ar fi doar un foc de paie si un mare pacat.