Discuții Cioloș-Grigorescu, în contextul anchetei ANI: Premierul speră la rezultate rapide
Premierul Dacian Cioloș a discutat vineri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, referitor la anunțul Agenției Naționale de Integritate (ANI), a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
Potrivit acestuia, discuția a avut loc "în contextul în care integritatea este și va rămâne un principiu asumat de către toți membrii echipei guvernamentale și colaboratorii săi", scrie Agerpres.
"Evaluarea declarațiilor de avere ale ministrului Energiei, Victor Grigorescu, de către Agenția Națională de Integritate este un demers firesc, pe care această instituție îl face conform competențelor legale. Rezultatele acestei evaluări vor fi în măsură să clarifice aspectele legate de declarațiile de avere depuse de ministrul Energiei. Premierul speră ca rezultatele ANI să fie făcute public cât mai repede pentru a pune punct îndoielilor și comentariilor", a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Presa centrală a scris recent că ANI va proceda la evaluarea declarațiilor de avere ale ministrului în urma unui articol în care se susținea că Grigorescu ar fi obținut o sumă importantă de bani din cedarea folosinței unui bun.
Miercuri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat că investigația ANI în cazul său este "cât se poate de normală", însă a precizat că s-au făcut "speculații nefondate" cu privire la declarația sa de avere.
"Această tranzacție a fost trecută în declarația mea de avere de la început. Această tranzacție a fost finalizată cu mult înainte să mă fi gândit vreodată că o să ocup această funcție ministerială. Pentru a înlătura orice speculație și pentru a pune capăt acestor discuții, precizez că obiectul tranzacției menționate este o platformă online, dedicată analizei surselor deschise a politicilor europene, în special a politicilor comerciale comune ale UE, domeniu în care eu sunt specializat. Este un proiect personal, la care am lucrat înainte să ocup orice funcție, este o realizare proprie. Ceea ce eu mi-am dorit de la această platformă era să fie un start-up funcțional și atractiv. Această platformă a fost înregistrată pe un domeniu de internet, monitorEU.com. Acest proiect a fost mai apoi cedat, i-a fost cedată folosința pe o perioadă limitată de timp către o companie. Mi-am dorit ca acest proiect, la final, să se dezvolte într-o platformă de anvergură. Nu s-a întâmplat", a spus ministrul Energiei, într-un briefing de presă la Guvern.
El a adăugat că la finalul tranzacției a declarat suma obținută, iar aceasta a fost impozitată în România.