Demisie la vâful PNL. Ilie Bolojan a renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte
Ilie Bolojan a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte pe strategii poltice al PNL. Primarul municipiului Oradea spune că vrea să se concentreze pe proiectele Primăriei Oradea.
Ilie Bolojan a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că îi era greu să onoreze ambele funcții, astfel că a optat să se dedice mai mult celei de edil în administrația publică orădeană.
”La începutul săptămânii trecute am înregistrat la secretariatul general al PNL demisia mea din funcția de prim-vicepreședinte strategii politice al partidului. Având în vedere faptul că Primăria Oradea are un număr important de proiecte europene și de investiți în derulare, care necesită destul de mult timp, era foarte greu, în aceste condiții, să onorez ambele funcții. Ca atare, am luat decizia să mă concentrez pe proiectele Primăriei Oradea”, a spus Bolojan.
Ilie Bolojan este și lider al PNL Bihor și a fost ales la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc pe 19 iunie 2017 în funcția de prim-vicepreședinte pe strategii politice al partidului.