Decizie de ultim moment a Ministerului Apărării în scandalul Statului Major
Conflictul dintre guvern și președinte pe tema mandatului generalului Ciucă: Ministerul Apărării ia în calul atacarea decretului în contencios administrativ sau la Curtea Constituțională.
Decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial, după o zi de blocaj la Camera Deputaților, însă conflictul dintre Guvern și Președinte se mută în instanță. Ministerul Apărării analizează în aceste zile dacă să atace decretul în instanța de contencios administrativ și să ceară suspendarea lui până la judecarea cauzei sau Guvernul să se adreseze din nou Curții Constituționale, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Pe de altă parte, Guvernul nu exclude nici varianta acțiunii la CCR. Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la guvern, că președintele Klaus Iohannis nu are atribuția de a prelungi mandatului șefului statului major, ci că potrivit legii atât numirea, cât și prelungirea mandatului se face numai la propunerea ministrului apărării cu avizul primului ministru. ”Decretul nu respectă condițiile de legalitate și creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională”, a declarat Dăncilă. Ea a precizat că președintele nu a explicat refuzul în ședința CSAT.
Aici problema este mai complicată. Potrivit surselor G4Media.ro, în ședința CSAT de vineri nici măcar nu s-a ajuns să se discute despre propunerea ministerului apărării.
Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media.ro că generalul Scarlat nu a îndeplinit condiția cerută de lege pentru a deveni șeful Statului Major General – aceea de a fi locțiitor al acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale armatei (terestru, aerian, naval).