Dan Vasile Mihale: PSD, jos laba de pe Poliție!
PSD pare incapabil să guverneze și riscă să arunce țara în haos. După numai șase luni de la prima criză majoră, încheiată rușinos cu sacrificarea propriului premier, PSD se află, din nou, într-o situație jenantă, fără ieșire, care readuce în discuție capacitatea social democraților de a guverna. Spre deosebire de prima criză politică, scandalul din aceste zile intervine pe fondul unei crize de încredere tot mai pronunţate în Poliţia Română, instituție folosită în modul cel mai pervers, în lupta intestină din partidul de guvernământ.
Tudose a declarat public că nu își dorește șefia partidului, ci doar să nu se facă de râs. Acum are această ocazie. Dacă este bărbat politic, trebuie să ceară imediat revocarea doamnei Carmen Dan. Atunci când a ieșit public și a declarat că șefa de la Interne l-a mințit în ceea ce privește acordul chestorului Ioniță de a prelua șefia Poliției Române și i-a declarat, din nou, război lui Dragnea, făcându-l un biet slugoi al sistemului, a anticipat, probabil, ce va urma.
Aripa Dragnea a reacționat. Cu întârzire, la ceas de seară, dar a reacționat. Șefa de Interne i-a răspuns public premierului că nu a mințit și că a avut acordul chestorului Ioniță de a prelua șefia Poliției Române, în eventualitatea că Despescu ar fi debarcat. Ce comedie neagră! Și i-a mai transmis ceva, probabil din partea lui Liviu Dragnea. Ministrul Carmen Dan i-a spus, cu nonșalanță, șefului ierarhic că nu demisionează, pentru că, ATENȚIE, a fost numită de partid. Jenant răspuns.
Chiar dacă a fost pusă în funcție de Liviu Dragnea, adevăratul premier al PSD, doamna trebuia să păstreze aparențele și să știe, instituțional vorbind, că dânsa a fost propusă pe lista guvernului de premierul Tudose, votată de Parlament şi numită prin decret de Preşedintele României urmare a depunerii jurământului. No comment!
Ceea ce se întâmplă în Poliție, sub bagheta doamnei Carmen Dan, este extrem de grav. Liderii PSD nu înțeleg nici măcar în ceasul al doisprezecelea că pe alegători nu-i interesează ce se întâmplă în partidul lor, decât în măsura în care păruiala lor are efecte nefaste asupra guvernării.
Șefii PSD trebuie să înțeleagă că nu mai este vorba despre ei, ci despre noi. Cazul polițistului pedofil a creat o adevărată psihoză și a sporit neîncrederea în Poliție. Românii nu se mai simt în siguranță, nu se mai simt protejați, deși plătesc bir după bir pentru ca instituțiile publice să funcționeze normal.
Stimați lideri PSD, dacă mai aveți o urmă de onoare, rezolvați criza din Poliție cât mai rapid! După aceea puteți să vă spargeți capetele! Nimănui nu-i pasă, așa cum nici vouă nu vă pasă!