MENIU

Dacian Cioloş a explicat de ce poartă şi numele "Julien"

Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi seara, la RRA, că cel de-al doilea prenume al său, Julien, a fost inspirat după personajul din cartea "Roşu şi negru", de Stendhal, mama sa insistând chiar să fie primul prenume al său, în timp ce tatăl său a avut ”o idee fixă cu Dacian”.

"Pur şi simplu, - ceea ce mi-a spus mama – că după ce a născut şi discuta cu tata prenumele pe care să mi-l dea, tata avea o idee fixă cu Dacian. Auzise acest prenume şi voia neapărat să fie al meu. Mama a propus Julien pentru că în perioada sarcinii, stând mai mult acasă, mi-a spus că a citit <>, cu Julien Sorel. Era perioada când era destul de dificil să faci rost de o carte bună. Făcuse rost de o carte bună şi a citit Roşu şi negru, de Stendhal şi a marcat-o personajul Julien Sorel şi a propus Julien, a declarat premierul.

El a mai spus că mama sa ar fi insistat chiar ca Julien să fie primul său prenume. "Cum tata a fost cel care s-a dus la starea civilă să declare naşterea, a pus Dacian", a adăugat premierul la RRA.

Mai multe articole despre:
măsuri premier anunţ decizii Dacian Cioloş julien