MENIU

Curtea Constituțională a stricat aranjamentele de la CNCD. Nu se pot numi în funcții oameni fără studii juridice

Foto arhivă Inquam

Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea grupul senatorilor AUR asupra hotărârii Parlamentului privind numirea a doi membri în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Cătălin Raiu şi Secyl Suliman.

„În esenţă, cu privire la soluţia de neconstituţionalitate, Curtea a  observat că prin Hotărârea Parlamentului nr. 35/2022 au fost numiţi în funcţia de membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării 2 membri care nu sunt licenţiaţi în ştiinţe juridice. Se ajunge astfel la situaţia în care, din cei 11 membri ai Colegiului director, 7 membri sunt licenţiaţi în  ştiinţe  juridice şi 4 membri nu sunt licenţiaţi în ştiinţe juridice.

Având în vedere dispoziţiile art.23 alin.(4) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora «La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice.» Curtea a reţinut că, prin numirea celor doi membri, prin Hotărârea Parlamentului nr.35/2022, a fost încălcată limita inferioară, sub care, legal, nu se poate coborî.

În consecinţă, Curtea a constatat că Hotărârea Parlamentului nr. 35/2022 este contrară art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi, astfel, încalcă dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării legilor şi statul de drept”, arată comunicatul de presă al CCR.

Pe 19 decembrie 2022, Camerele reunite ale Legislativului au votat pentru numirea lui Cătălin Raiu şi Suliman Secyl în funcţia de membri ai Colegiul director al CNCD.

Numirea lor a venit după ce a fost făcută o modificare legislativă prin care numărul membrilor Colegiului director al CNCD a crescut de la 9 la 11 membri.

Mai multe articole despre:
curtea constituionala ccr cncd numiri controversate