Cozmin Gușă: "Libertate contra guvernare”. Scenariul disperat al lui Klaus Iohannis
Scenariu-bombă în campania electorală, lansat de Cozmin Gușă! Consultantul politic susține că Klaus Iohannis va bloca săptămâna viitoare numirea lui Eugen Nicolicea în funcția de ministru al Justiției. Gușă mai spune că, dacă Klaus Iohannis nu acceptă restructurarea Guvernului, sunt șanse ca Executivul să pice în plină campanie electorală.
Cozmin Gușă: "Libertate contra guvernare”. Scenariul disperat al lui Klaus Iohannis:
-În viziunea mea, Iohannis va juca săptămâna viitoare blocând, și are argumente să o facă, ajungerea acestui domn de la Mehedinți, care și-a terminat facultatea odată cu soția și fiica lui, Eugen Nicolicea, un cascador al râsului în justiție, blocând accederea lui în funcția de Ministrul al Justiției.
-Calculul lui Iohannis. Nu mă bazez pe prea multe informații. Operațiunea s-ar numi: libertate contra guvernare. Operațiunea este așa: să fie păcălit Dragnea că, dacă cedează Guvernarea unei alte majorități formate de Iohannis în timpul campaniei electorale, să poată să scape în libertate, fără condamnare, din acest dosar simplu care pare imposibil de rezolvat.
-Acest scenariu poate să prindă viață în momentul în care PSD se duce cu restructurarea în Parlament, nu e votată și Guvernul pică. În acel moment în care Guvernul pică, mingea va veni la Iohannis care are nevoie de un asemenea eveniment major pentru sine și pentru PNL într-un fel, ca să poată să reformateze campania, unde PNL apare ca ultima găina din coteț. În afară de Rareș care se zbate, nu am văzut niciun candidat de pe lista PNL, în afară de Mureșan care nu are valoare electorală, să încerce să facă ceva, ei blocându-se în soluția a unui Rareș care are carismă, dar care nu a fost ajutat de partid și a fost blocat.
-Singura măsură pe care Iohannis poate să o înainteze subteran ar fi libertate contra guvernare care, dacă s-ar întâmplă în Parlament, restructurarea PSD să nu fie votat, îi va oferi Guvernul pe tavă lui Iohannis, ar fi o mare lovitură pentru PSD, baroni, pentru cei din județe. Evident, Iohannis va trebui să vină cu un candidat la funcția de prim-ministru, care să poată să fie votat și de celelalte forțe din Opoziție. De la USR, mă rog, plus la remorcă, UDMR, PMP și de ce nu, chiar o parte din PSD, ca să poată să treacă.
-Asta e singură mișcare pe care Iohannis poate să o realizeze în acest moment, refuzându-l pe Nicolicea și obligâdu-i pe pesedişti să meargă în Parlament cu riscul de a-şi pierde Guvernul, pentru că Pro România are suficiente voturi ca să poată să contibuie la acest joc. Stau și mă gândesc, cum ar arăta să cadă guvernarea Dăncilă în timpul campaniei electorale, Iohannis să facă o propunere din opoziție a unui om care să agregheze aceste energii, iar după socotelile mele, singurul care poate să indeplinească acest rol este fostul coleg, Rareș Bogdan
-Cu totul altfel ar arăta o campanie în care se întâmplă căderea guvernului Dăncilă. Operațiunea "Libertate vs. guvernare" din mintea lui Dragnea să aibă succes și să bulverseze totul, doar în acest fel Iohannis și PNL au posibilitatea pe care o tot evocă public, pentru care nu au elemente în acest moment, să termine campania aproape de PSD sau pe locul 1.
- Dacă Dragnea preferă liberatea în locul Guvernării, e obligat să negocieze subteran, în acel moment oferindu-i Guvernarea lui Iohannis care se poate reinventa în timpul acestei campanii, avându-l de data aceasta și pe Rareș Bogdan lângă el, pe care poate să-l nominalizeze la funcția de prim-ministru.