MENIU

Cozmin Gușă:Cuplul Băsescu-Ponta, cuplul disperării.E începutul unei lupte de supraviețuire politică

Consultantul politic, Cozmin Gușă, a criticat, marți, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, insinuările făcute de fostul șef de stat, Traian Băsescu, și fostul premier, Victor Ponta, pe marginea tragediei din clubul Colectiv. În viziunea sa, acest război al declarațiilor marchează, de fapt, "începutul unei lupte de supraviețuire politică", care ar putea degenera în condițiile în care "cuplul Ponta-Băsescu va încerca să acceseze foști apropiați din instituțiile statului care, într-un fel sau altul, ar putea fi șantajați" și ar intra în deservirea lor.

Consultantul politic a comentat declaraţiile apărute în urma insinuărilor făcute de colonelul STS, Ștefan Enache, cu privire la tragedia din clubul Colectiv.

"Acest colonel care o fi zis, nu o fi zis nu a fost decât o mică unealtă prin care oameni care au ocupat funcții importante în statul român, mă refer la Traian Băsescu, în primul rând, încearcă să ne arate cât de jos poți să cobori sau cât de mult poți să decazi. Pentru că aceste insinuări pe marginea unei tragedii naționale care nu arată incompetența unor manageri de cluburi, ci incompetența instituțiilor statului care au fost sub conducerea atât a lui Traian Băsescu, cât și a lui Victor Ponta. Aceste lucruri pe care dânșii le insinuează, primul care a făcut asta a fost Victor Ponta, cu o nesimțire demnă de un om care nu a fost prim-ministru al României, ci ar fi deservit alte cauze nobile, legându-se de o declarație a președintelui Iohannis pe care eu am înțeles-o așa cum a făcut-o, în sensul că domnul Ponta trebuia să plece de foarte mult timp de la Guvern și a fost nevoie, pentru ca să plece, să i se facă frică prin moartea unor oameni, din cauza dezordinii administrative de la nivelul statului pe care l-a condus. A răstălmăcit vorbele lui Klaus Iohannis, prima dată Ponta, și apoi fratele său de disperare, Traian Băsescu. Este un lucru care îi declasează și ne arată, apropo de anul 2016, cât de prost vom sta, pentru că ceea ce vedem, astăzi, prin declarațiile cuplului Ponta-Băsescu, acest cuplu al disperării, marchează de fapt începutul unei lupte de supraviețuire politică a celor doi contra unei ofensive a unor oameni legitimi din statul român împotriva unor apropiați ai dânșilor. Pentru că dacă ne uităm la ultimul scandal de la ANRP, acolo o să vedem apropiați atât ai lui Traian Băsescu, cât și ai lui Victor Ponta care fie sunt în arest la domiciliu, fie au control judiciar", a spus Cozmin Gușă.

În acest context, Cozmin Gușă a punctat faptul că urmează un an electoral foarte complicat pentru România. 

"Acest război al declarațiilor nesimțite se poate termina rapid. Nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta nu mai pot să aibă un viitor luminos în politică, dar el se poate complica și poate să degenereze în condițiile în care cuplul Ponta-Băsescu va încerca să acceseze foști apropiați din instituțiile statului care, într-un fel sau altul, le-ar fi datori, care într-un fel sau altul ar putea să fie șantajați și atunci războiul cuplului disperării ar putea să degenereze numai dacă anumiți apropiați ai dânșilor, care au fost promovați fie de Ponta, fie de către Băsescu și care ar considera că ar trebui să îi deservească în continuare, ar intra în apărarea acestui cuplu Băsescu-Ponta, care s-a constituit pe marginea necazurilor apropiaților săi. Dacă acei foști apropiați sau promovați de către dânșii nu vor respecta fie dorințele celor doi, fie amenințările celor doi, acest război nu va fi decât o mică luptă, un foc de paie, terminându-se foarte repede. Cam acestea sunt perspectivele pentru 2016, de departe cel mai complicat an electoral de după 1989 în condițiile în care partidele refuză să se reformeze, în condițiile în care Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș va avea destule probleme în a-și impune dorințele legitime de reformă administrativă și cu un președinte care e atacat din primele zile ale anului de teze nesimțite", a mai punctat Gușă. 

Întrebat dacă consideră că astfel de declarații mai pot capta atenția electoratului, Cozmin Gușă a răspuns:  "Din păcate da, pentru că la dispoziția cuplului Băsescu-Ponta se află instituții mediatice subordonate fie direct, fie prin apropiați ai dânșilor pentru care deontologia profesională nu mai există, nu mai avem un club român de presă care să acționeze împotriva lor și atunci acest joc al seducției al cuplului disperării Ponta-Băsescu poate să aibă o anumită simpatie la nivelul populației". 

"Marea problemă este dacă își vor folosi sfera de șantaj asupra foștilor apropiați sau pe care i-au promovat din instituțiile statului, pentru a-i angrena și pe ei în această luptă pe care au început-o, o luptă pe care pot să o înțeleg pentru că cei care au fost arestați preventiv, foști apropiați ai lui Băsescu sau Ponta, ei sunt disperați pentru că ei nu au acționat doar pentru ei, ci pentru șefii lor din umbră care nu au fost nici arestați preventiv, care au fost chemați doar din când în când pe la Parchet", a ținut să mai precizeze consultantul politic.

Întrebat între cine și cine se va da bătălia, în acest an electoral, și ce fel de oameni vom vedea în toamna anului în curs, la conducere, consultantul politic a explicat: "Dacă statul român își va dovedi inteligența atunci exact genul de oameni, emanați în urma tragediei de la Colectiv și prin dorința legitimă a străzii, încă din primele zile, ar putea să ocupe viitoare fotolii în plan admistrativ, județean. Asta cu condiția ca și partidele să înțeleagă că nu vor putea să meargă în fața oamenilor cu cetățeni vechi, prea bogați, prea corupți, oricum incompatibili cu viata grea a românilor. Dacă lucrurile vor degenera, atunci va fi care pe care și găștile care se văd, acum, în politică se vor multiplica și la nivelul instituțiilor care vor trebui să gireze actul electoral, mă refer la instituțiile statului, atunci va fi o bătălie cu un rezultat incert ceea ce va cauza enorm României pentru că principala calitate pe care trebuie să o avem este una de predictibilitate și de siguranță".

 

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Victor Ponta Cozmin Guşă colectiv