Daniel Constantin: „Sorin Cîmpeanu, Călin Oros și Cristian Cosmin, pe liste la parlamentare”
Nici Călin Popescu Tăriceanu, nici ALDE în general nu au o poziție anti-DNA, însă ”nu vrem să existe abuzuri”, a declarat co-președintele ALDE Daniel Constantin, la emisiunea ”Prime Time News”, moderată de Denise Rifai. Acesta a menționat și câteva nume care se vor regăsi pe liste la alegerile parlamentare.
”Cred că nici declarațiile lui Tăriceanu, nici ale ALDE nu au fost anti-DNA. Dimpotrivă, eu cred că România are nevoie de o acțiune de combatere a corupției la nivel înalt, dar orice partid liberal luptă pentru a nu exista abuzuri. Decât să condamni pe cineva nevinovat, mai bine se analizează de mai multe ori. Am văzut o tendință în spațiul public de a se spune că ALDE luptă împotriva justiției, dar vă asigur că lucrurile nu stau așa”, a declarat Daniel Constantin, precizând că, în opinia sa, există ”cineva” care are intenția de a discuta numai despre anti-justiție sau pro-justiție. ”Vă asigur că nu vom pica în această plasă”, a completat acesta.
Co-președintele ALDE este de părere că ceea ce contează acum este politica pe care partidul o va avea începând cu 2017, ”de a susține prin investiții creșterea pe care am avut-o, creștere bazată pe consum, pe reducerea TVA”.
Daniel Constantin mai susține că, potrivit unor informații, ”cel puțin patru miniștri” din Guvernul Cioloș vor demisiona pentru a intra într-un partid. ”Am înțeles că merg în USR. Cel de la Fonduri Europene, de la Muncă, de la Transporturi și posibil încă un ministru, nu vreau să dau nume”, a afirmat co-președintele ALDE.
ALDE are un angajament conform căruia va avea un premier comun cu PSD, a subliniat Daniel Constantin, anunțând câteva nume care vor candida din partea partidului la alegerile parlamentare din decembrie: Sorin Cîmpeanu, despre care spune că ”este un om care a fost, prin definiție, tehnocrat”, Călin Oros, rector al Universitatății Valahia Târgoviște, și Cristian Cosmin.
”Nu pornim cu gândul să suspendăm președintele. Nu știm rezultatul votului. Nici președintele nu procedează corect atunci când spune ce ar face dacă... Nu am gândit o destabilizare a țării din punct de vedere politic. Nici nu mai avem un președinte care să spună că nu ține cont de electorat”, a mai afirmat Constantin.
Referitor la cazul ursului împușcat la Sibiu, Daniel Constantin este de părere că trebuie făcut tot posibilul ca animalul să fie capturat în viață. ”Am văzut că vorbim mai mult despre problema ursului, decât despre problema indundațiilor”, a adăugat acesta.