Cioloş, anunţ despre rectificările bugetare de la Sănătate şi Educaţie
Educația și sănătatea sunt priorități pentru Guvern în acest an și, dacă va fi nevoie, la rectificarea bugetară, aceste domenii vor fi printre prioritățile de realocare, a declarat premierul Dacian Cioloș, luni, la dezbaterea "Ora premierului", de la Camera Deputaților.
"Apropo de buget. Ați vorbit de cei 10% care sunt blocați de Ministerul de Finanțe Publice din ansamblul bugetului, nu doar din bugetul educației. (...) Aceia nu sunt bani pierduți de care sănătatea nu va beneficia, ci doar pe prima parte a anului până (...) la rectificare și până când vedem cum evoluează gradul de colectare, pentru că vă reamintesc anul acesta implementăm pentru prima dată noul Cod Fiscal, care vine cu anumite facilități fiscale și care ar putea să aibă un impact și asupra bugetului. Și atunci pentru a putea controla deficitul bugetar am prevăzut această regulă de 10% tampon, dar care bani vor fi deblocați pentru educație, ca și pentru celelalte domenii", a spus Dacian Cioloș, răspunzând unor întrebări adresate în timpul dezbaterii.
Premierul a precizat că nu își pune problema să taie din ce a fost decis de către Parlament în Legea bugetului pentru 2016.
"Educația și sănătatea sunt priorități pentru noi în acest an și dacă, în funcție de disponibilități, de modul cum se cheltuie banii la un domeniu sau altul, la rectificare va fi nevoie e clar că educația și sănătatea vor fi printre priorități de realocare. Deci eu nu-mi pun problema de a tăia și mai mult din ceea ce a fost deja decis de către dumneavoastră în legea bugetului aprobată pentru 2016", a completat Cioloș.