Cine este tânăra ridicată de jandarmi, la manifestaţia din Cluj. Mesajul său postat pe Facebook
Tanara ridicata sambata de jandarmi de la marsul pentru sustinerea familiei traditionale organizat de Noua Dreaptă la Cluj, dupa ce a intrerupt discursurile celor care vorbeau la mars, este Oana Mardare, actrita la un teatru independent din Cluj. Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care spune că şi-a permis să nu fie de acord cu discurcul maniefestaţiei, nu a vrut atenţie, nici revoluţie. "Sunt și o să fiu câteva zile tristă și (mai) pierdută în toate neînțelegerile mele... Mulțumesc celor care s-au solidarizat cu tristețea mea", a scris aceasta.
Redăm, în continuare, mesjaul postat pe Facebook de Oana Mardare:
"Nu, nu sunt ok. Nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat azi. Din momentul în care am deschis gura într-un spațiu public, la o manifestare publică, într-un mod pașnic și pacifist și am fost luată pe sus... din momentul ăla nu am mai înțeles nimic. Asta e și problema mea în fond: nu înțeleg multe dintre lucrurile care se întâmplă în jurul meu. N-am înțeles de ce am fost azi dimineață la un marș de solidaritate în Cluj, la marginea Someșului, feriți de privirile oricărui clujean care s-ar putea simți jignit de câteva sute de oameni care promovau iubirea și drepturile omului. N-am înțeles de ce în Piața Avram Iancu e autorizată fără nicio problemă o manifestare care promovează ura și discriminarea. N-am înțeles de ce, eu cetățean, nu am voie să stau să ascult ce zice celălalt cetățean și să îmi permit să corectez afirmațiile lui eronate. N-am înțeles de ce eu, cetățean, sunt scoasă cu forța din spațiul public când le spun că, dacă mă lasă, plec de bună voie după ce se termină manifestarea la care vreau sa particip, pentru că mă interesează sincer să ÎNȚELEG. N-am înțeles de ce jandarmeria este agresivă cu un om care nu e agresiv. De ce sunt acuzată de violență când nu am fost violentă, de consum de alcool când nu consum alcool, de rebeliune când nu am fost rebelă. N-am vrut scandal. Revoluție. Atenție. N-am vrut să fiu curajoasă. Am vrut doar să văd câți oameni sunt în Piața Avram Iancu și să aud ce tip de discurs este considerat potrivit pentru „centru”. Dar mi-am permis să nu fiu de acord. În centru centrului. Și... asta nu se face. Nu sunt ok. Nu mă așteptam la asta. Sunt și o să fiu câteva zile tristă și (mai) pierdută în toate neînțelegerile mele... Mulțumesc celor care s-au solidarizat cu tristețea mea", a scris aceasta pe Facebook.