MENIU

CCR, decizie în cazul Șova: Hotărârea dată de Senat, neconstituțională. Reacția lui Tăriceanu

<p>Dan Şova sursa: Ovidiu Micsik / <a href="http://inquamphotos.com/photo/4543/DAN-SOVA---COMISIA-JURIDICA---SENAT---AUDIERE.html#.VRKa8eGDTGs" target="_blank">Inquam Photos</a></p>

CCR a decis că este neconstituțională hotărârea dată de Senat, pentru votul în cazul arestării preventive a lui Dan Șova. Decizia vine ca urmare a sesizării PNL pe acest caz. În replică, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Senatul va pune în aplicare decizia Curții, dar după ce vor fi publicate decizia și motivarea Curții Constituționale în Monitorul Oficial, acesta preferând să nu facă mai multe declarații. 

Dan Șova nu scapă de DNA. Cazul fostului ministru s-a aflat astăzi din nou în atenţia Curţii Constituţionale. Liberalii au atacat hotărârea Senatului prin care cererea de arestare a senatorului PSD a fost respinsă. După ce contestaţia a fost admisă, aleşii ar trebui să reia votul în cazul solicitării depuse de DNA, după cum  a explicat preşedintele CCR, Augustin Zegrean, în urmă cu două săptămâni. 

Curtea a judecat contestatia PNL privind hotararea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova.

Ce spune comunicatul CCR: 

În ziua de 6 mai 2015, Plenul Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona sesizarea formulată de un număr de 46 senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr.32 din 25 martie 2015.

”În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că Hotărârea Senatului nr.32 din 25 martie 2015, prin care Senatul a constatat că nu au fost întrunite condițiile cerute de art.24 alin.4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și de art.173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a domnului senator Șova Dan – Coman, este neconstituţională, întrucât a fost adoptată în temeiul unor dispoziţii legale şi regulamentare care contraveneau prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Senatului.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicat. 

Reacția Alinei Gorghiu, după decizia CCR în cazul Șova: Tăriceanu să-și dea demisia!

Tăriceanu: Vom lua act la nivelul Biroului Permanent

Călin Popescu Tăriceanu a dat asigurări că Senatul "se va conforma si va pune in aplicare" decizia Curtii Constitutionale, dar acest lucru se va intampla dupa publicarea documentelor in Monitorul Oficial si aflarea argumentelor care au stat la baza deciziei Curtii.

"Vom lua act la nivelul Biroului Permanent de motivarea Curtii, vom analiza, vom sesiza Comisia Juridica si vom proceda in consecinta (...) Nu cred nimic, nu vreau sa fac niciun fel de comentariu atata vreme cat nu am motivarea si comunicarea oficiala in Monitorul Oficial. Pana atunci, orice speculatie este neavenita din partea mea", a declarat Tariceanu.

Presedintele Senatului a refuzat sa se pronunte cu privire la reluarea votului pentru avizarea retinerii si arestarii lui Dan Sova, in ciuda insistentelor jurnalistilor. "Stiu ca vreti sa fac un comentariu, dar comunicatele de presa nu servesc drept comunicare oficiala. Declaratia presedintelui CCR nu inlocuieste comunicarea oficiala si publicarea in Monitorul Oficial a motivarii (...) Pana atunci nu pot sa va spun nimic", a declarat Tariceanu.

Liderii PSD, atac în cor la CCR, în cazul Şova. Ilie Sârbu: Ne-au cerut să încălcăm legea

Augustin Zegrean: Ar trebui să se ia o altă hotărâre 

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a precizat că judecătorii CCR nu ridică imunități și nici nu încuviințează, sau nu, arestări, ci doar se vor pronunță miercuri asupra constituționalității hotărârii senatorilor în cazul Șova.

"Noi nu ridicăm imunități, nici nu încuviințăm, sau nu încuviințăm, arestarea unor deputați sau senatori, sau a altor persoane. Noi astăzi vom spune dacă hotărârea pe care ei au adoptat-o și, în sfârșit, au publicat-o este sau nu este conformă cu Constituția", a declarat Zegrean, la sosirea la sediul CCR. Curtea Constituțională dezbate miercuri contestația PNL privind hotărârea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

Întrebat dacă votul din Senat ar putea fi reluat în cazul invalidării hotărârii din 25 martie, Augustin Zegrean a răspuns: "Dacă hotărârea ar fi invalidată, nu ar mai exista o hotărâre și atunci ar trebui să ia o altă hotărâre". El a subliniat că "totdeauna" CCR dă hotărâri "foarte clare".

De asemenea, întrebat dacă crede că senatorii au ignorat, cu bună știință, Constituția, la votul din 25 martie, Zegrean a răspuns: "Nu. Nu cred. Eu mai degrabă aș spera că n-au cunoscut-o".

În 23 aprilie, viceliderul grupului PNL din Senat, Tudor Barbu, a anunțat că liberalii depun la CCR o contestație cu privire la hotărârea adoptată în cazul Șova. Tot în 23 aprilie, președintele CCR, Augustin Zegrean, declara că, în cazul în care va fi declarată neconstituțională hotărârea Senatului în cazul Șova, se va relua votul și se adoptă o altă hotărâre.