Cătălin Predoiu: "Ponta nu mai are capacitate de guvernare. Este o criză politică"
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a fost invitatul lui Rareş Bogdan, joi seară, la emisiunea Jocuri de Putere.
"Premierul din umbră", aşa cum l-a numit realizatorul pe Predoiu, a vorbit despre incapacitatea actualului Guvern de a instaura noul Cod Fiscal, dar şi despre abilităţile de premier ale lui Ponta.
"Guvernul Ponta nu poate aplica acest cod fiscal: a tăiat investiţiile încă de anul trecut, chiar dacă avem o creştere din punct de vedere macro-economic. Nu s-au făcut reforme, acest puroi în economie afectează şi alte segmente. Ponta nu a stopat corupţia, a ţinut investitorii departe, chiar şi pe cei români.
O greşeală de guvernare, Ponta nu s-a consultat. Eu am bătut drumurile Comisiei Europene înainte de miniştrii domnului Ponta. Le-am spus că vreau să fac relaxare fiscală. Domnul Ponta nu a făcut acest drum. L-a trimis pe domnul Teodorovici la Washington.
Guvernul nu a luat măsurile necesare de pregătire a Codului Fiscal, iar oamenii acum sunt îngrijoraţi. Trebuie să facem acele reforme care să permită aplicarea acelui Cod Fiscal. Ştim ce avem de făcut ca să transformăm acest Cod Fiscal într-un proiect real. În măsura în care creşti investiţiile, opreşti corupţia.
Până la planul B dacă nu reuşeşti să ţii echilibrul bugetar... Guvernul Ponta nu poate aplica acest Cod Fiscal. Rata totală de impozitare în România este de 42 la sută. Când premierul Ponta a aflat că noi facem un plan de guvernare, şi-a zis "dom'le, cum să le luăm faţa ăstora?". Cum se poate duce domnul Ponta la UE să spună cauţionaţi această treabă. Dar ei îl vor întreba imediat: "De ce trei ani de zile n-ai făcut nimic? De ce te-am crede noi acum? De ce crezi în reducerea taxelor?".
Cu Oltchimul există soluţii, planuri sunt, poţi să discuţi cu investitori. Ponta nu mai are capacitate de guvernare. Este o criză politică. Poate că operaţia lui Ponta a fost complicată şi-i doresc sănătate. Eu nu pot să cred, totuşi, că România nu-i acordă condiţii de recuperare unui premier. S-a întins mult coarda. Dacă intrăm şi în zona de securitate naţională nu este în regulă. Poate să dezvăluie secrete ale statului român, dacă vorbeşte pe o linie nesecretizată", a comentat Predoiu la Jocuri de Putere, la Realitatea TV.