Andrei Pleșu:Ponta nu are niciuna dintre calificările necesare să meargă la funcţia supremă din stat
Scriitorul și filosoful, Andrei Pleşu, a susţinut, în cadrul unei dezbateri organizate de Gândul, că premierul Victor Ponta este "inconsistent şi imatur", precizând că preferă orice contracandidat în turul al doilea, al alegerilor prezidenţiale. Scriitorul se miră că ”PSD nu a găsit un personaj mai copt, mai eficient”, pentru a-l lansa în cursa pentru Cotroceni.
"Părerea mea e că la vârsta lui nu are niciuna dintre calificările profesionale să meargă la funcţia supremă în stat. Pentru mine există un portret de personaj inconsistent şi imatur. Eu nu m-aş da pe mâna lui. Mă mir că PSD nu a găsit un personaj mai copt, mai eficient. Ponta are o nonşalanţă care nu ştiu de unde vine", a spus Andrei Pleşu, la Gândul Live.
Legat de "nonşalanţa" lui Victor Ponta, Andrei Pleşu a subliniat că aceasta ar trebui să se bazeze pe anumite elemente, iar faptul că, în cazul premierului, aceste elemente nu există, înseamnă că avem de-a face cu un politician "iresponsabil". Totodată, Andrei Pleşu a abordat şi tema plagiatului premierului, Victor Ponta, şi a contrazis o declaraţie prin care prim-ministrul susţinea că, după atâţia ani, ar fi fost iertat şi pentru crimă.
"De plagiat nu te iartă nimeni niciodată”, a afirmat Andrei Pleşu.
Scriitorul şi filozoful a mai precizat că, în turul doi, va vota orice contracandidat al lui Victor Ponta, la funcţia de preşedinte al României, explicând că are, din acest punct de vedere, o abordare "pragmatică". Andrei Pleşu l-a caracterizat, totodată, pe Victor Ponta ca fiind "caraghios", Cristian Tudor Popescu replicând: "Eu nu-l consider caraghios. Pe mine nu mă amuză deloc. Îmi dă fiori perspectiva coabitării cu el”.