MENIU

Alina Gorghiu: Demisia de la ICR, un troc Ponta- Tăriceanu

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că demisia directorului Institutului Cultural Român este parte a unui troc politic încheiat între premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precizând, însă, că Partidul Național Liberal este dispus la discuții astfel încât la conducerea acestei instituții să fie numită o persoană competentă, apolitică și care să facă parte din categoria elitelor

"Directorul ICR și-a înaintat demisia, aceasta fiind o altă parte a trocului politic dintre Tăriceanu și Ponta. Adică domnul director de la ICR — PSD își dă demisia, Tăriceanu îl ajută pe Ponta cu cazul Șova și uite ce surpriză domnul Boroianu din partea lui Tăriceanu este propus director la ICR. Încă un exemplu prin care PSD ne arată disprețul față de o instituție de importanța celei pe care ICR o reprezintă și propune un om politic doar ca să îi mai mulțumească domnului Tăriceanu pentru servilismul de care a dat dovadă în îndeplinirea obiectivelor stabilite de PSD", a afirmat Gorghiu, într-o conferință de presă, la finalul ședinței Comisiei de unificare a PNL.

Alina Gorghiu a mai spus că liberalii vor căuta în rândul elitelor o persoană care să nu fie membru PNL și să fie dispusă să candideze pentru funcția de președinte al Institutului Cultural Român.

"Sunt convinsă că o vom găsi, că oamenii de bună calitate vor înțelege demersul. Eu, în naivitatea mea, mai fac un apel către Victor Ponta și îi solicit să înțeleagă că ICR nu e tarlaua PSD, nu e obiect de troc cu Tăriceanu, ci ar trebui să fie o instituție respectată unde nu ar trebui să mai punem oameni politici. (...) Dacă apelul meu va bate la ușa sa deschisă, suntem dispuși să discutăm pentru a găsi formula apolitic, competent, elită pentru această funcție de conducere", a adăugat copreședintele PNL.