Alianța AUR, părăsită de aliați! Dupa partidul lui Ilan Laufer, și Alianța Național Țărănistă pleacă de lângă George Simion
Alianta AUR, părăsită de aliați. Dupa partidul lui Ilan Laufer și Alianța Național Țărănistă pleacă de lângă formațiunea condusă de George Simion.
"Alianța Național Țărănistă anunță oficial ruperea protocolului de colaborare cu Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), decisă în unanimitate, în cadrul forurilor de conducere ale partidului.
Decizia de a pune punct colaborării cu AUR, a fost luată în urma unei analize detaliate a comportamentului și a acțiunilor domnului George Simion, liderul AUR. Alianța Național Țărănistă a constatat că domnul Simion nu împărtășește valorile și principiile fundamentale ale democrației și ale unui dialog deschis și constructiv în politică.
Ne-am confruntat cu o lipsă constantă de receptivitate și deschidere din partea domnului Simion în ceea ce privește soluționarea problemelor reale ale românilor și adoptarea unor politici responsabile și eficiente pentru binele comun. În ciuda eforturilor noastre de a aduce propuneri constructive și de a contribui la dezvoltarea societății românești, am fost întâmpinați cu indiferență și respingere.
De asemenea, considerăm că abordarea domnului Simion în politică este una marcată de tendințe totalitare și de un stil de conducere dictatorial, care nu se încadrează în valorile noastre democratice și în respectul pentru diversitatea și pluralismul opiniei.
Alianța Național Țărănistă este un partid dedicat promovării democrației autentice, a dialogului deschis și a unei guvernări responsabile. Ne luăm angajamentul față de cetățeni să acționăm în interesul comun și să ne opunem oricărei forme de abuz sau de monopolizare a puterii politice.
Încheiem această colaborare încrezători că decizia noastră este în conformitate cu valorile și principiile pe care le reprezentăm și că vom continua să ne angajăm pentru binele românilor și pentru progresul societății noastre", a transmis Radu Ghidău, președintele Alianței Național Țărănistă - Țărăniștii.
Zilele trecute, liderul Forța Identității Naționale, Ilan Laufer, anunța ruperea de George Simion și Alianța AUR.
Laufer îl acuză pe George Simion că își tratează cu dispreț toți partenerii și face mișcări care în cele din urmă vor distruge mișcarea suveranistă.