MENIU

AEP: Numărul de cetățeni cu drept de vot, în ziua alegerilor, a scăzut

În primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 2 noiembrie, vor avea drept de vot 18.296.567 de cetățeni români, iar la cel de-al doilea, pe 16 noiembrie, 18.305.826 de persoane, potrivit ultimelor date furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Noile cifre arată că, față de ultima informare publică realizată de AEP, s-a înregistrat o scădere a numărului total de alegători cu 17.131 pentru 2 noiembrie și 15.686, pentru 16 noiembrie, se arată într-un comunicat al AEP.

"Foarte important este faptul că, față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, s-a înregistrat o scădere a numărului total de alegători cu 17.131 pentru 2 noiembrie și 15.686 pentru 16 noiembrie (18.313.698 cetățeni români cu drept de vot la data de 12 septembrie 2014 vs. 18.296.567 cetățeni români cu drept de vot la data de 14.10.2014 pentru 2 noiembrie, respectiv 18.321.512 cetățeni români cu drept de vot la data de 12 septembrie vs. 18.305.826 cetățeni români cu drept de vot la data de 14.10.2014 pentru 16 noiembrie)", se arată într-un comunicat al AEP, remis Agerpres.

Potrivit AEP, diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate, de primari, în registrul electoral aferent localităților conduse de aceștia, și a importurilor de date programate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul MAI.

În ceea ce privește numărul cetățenilor români cu drept de vot, care au domiciliul în străinătate, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală de Pașapoarte, pentru data de 2 noiembrie numărul este de 535.082, iar pentru data de 16 noiembrie, 535.279.

AEP reamintește faptul că, potrivit legislației în domeniu, listele electorale permanente se întocmesc și se tipăresc de către primari, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în Registrul electoral.

Mai multe pe Agerpres.